Stire

Arădenii, restanţieri la taxe şi impozite

15.11.2008 ⋅ 0 comentarii

O parte dintre arădeni nu s-au înghesuit să îşi plătească impozitele pe case şi terenuri până la termenul scadent de 30 septembrie. Conform prevederilor Codului Fiscal privind impozitele şi taxele locale, persoanele fizice şi persoanele juridice,  pot să plătească impozitul în două rate egale, până la 31 martie şi, respectiv, 30 septembrie inclusiv.  Deşi termenele au fost depăşite până în prezent procentul de încasare a impozitelor pe clădiri de la persoane fizice este de 70,84%,  iar pe teren  de 77%.  În ceea ce priveşte persoanele juridice, pe clădiri au plătit în proporţie de 86%, iar pe teren 105 %. „În fiecare an se întâmplă ca cetăţenii să nu îşi plătească impozitele până la sfârşitul lunii septembrie, însă din experienţa anului trecut în luna decembrie ghişeele vor fi luate cu asalt pentru achitarea lor, chiar dacă sunt mici penalizări. La persoanele juridice s-a înregistrat un procent de 105%, deoarece s-au plătit şi restanţele”, afirmă Corina Drăghici, purtător de cuvânt Primăria Arad.

Arădenii trebuie să ştie că orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire, un teren sau mijloc de transport, are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, terenul sau mijlocul de transport, în termen de 30 de zile.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: (C.U.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/