Stire

Primăriile arădene care nu şi-au cheltuit fondurile le vor pierde

17.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Guvernul a aprobat, în cadrul unei şedinţe de săptămâna trecută, finanţarea cu suma de 15,55 milioane lei, din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, a unor cheltuieli de capital la unele unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Astfel, fonduri pentru lucrări de reabilitare, realizarea de utilităţi, reparaţii capitale sau consolidare, vor primi un număr de aproximativ 80 de licee, şcoli şi grădiniţe din 25 de judeţe.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă, au fost aprobate o serie de modificări în alocările stabilite, prin acte normative, aprobate anterior de Guvern, prin care se distribuiau fonduri pentru unele cheltuieli de capital al unităţilor de învăţământ (HG nr. 94/2008, HG nr. 370/2008, HG nr. 529/2008, HG nr. 962/2008). Modificările au fost operate ca urmare schimbărilor intervenite în execuţia concretă a acestor investiţii: apariţia altor soluţii pentru construcţie, noi împărţiri administrativ-teritoriale, litigii cu constructorii.

Potrivit secretarului general al Camerei Deputaţilor, Titu Gheorghiof, printre judeţele care vor primi fonduri se numără şi Aradul. „Există şi primării din Arad care vor primi bani. Nu pot să vă spun acum câte, deoarece proiectul nu a ajuns încă la mine la semnat. Deocamdată ştiu sigur doar despre două primării, Seleuş şi Moroda, care vor primi fonduri. În schimb, pot să vă spun doar că vor exista şi unităţi administrative de la care se vor retrage fondurile pentru că nu le-au cheltuit şi se vor da la primării care au proiecte”, ne-a declarat Titu Georghiof.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Nadia Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro