Stire

Siguranţa bicicliştilor ?n Arad, ?ncă la stadiul de proiect

19.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Bicicliştii din Arad vor mai avea de aşteptat până să poată circula pe pistele special amenajate, care le vor oferi şi siguranţă. La ora actuală circulaţia acestora este haotică, deoarece nu pot circula decât printre maşini şi pe trotuarul plin de oameni.

Municipalitatea s-a gândit la ei cu mult timp în urmă, chiar în proiectul BERD a fost prevăzută o pistă de biciclete de la Făt-Frumos şi până la Boul Roşu, însă a fost nevoie să se renunţe la ea, deoarece nu a fost aprobată de către Poliţie şi Prefectură. „În primăvară, chiar dacă începuse amenajarea pistei de biciclete a trebuit să renunţăm la ea, deoarece nu am vrut să intrăm în conflict cu celelalte instituţii de la care nu am primit aprobare, deşi  în proiect era  prevăzută şi o bordură despărţitoare. Nu ne rămâne decât să ne punem speranţe în studiul de mobilitate care se desfăşoară la ora actuală şi care prevede identificarea traseelor în care este nevoie de o astfel de pistă. De fapt noi dorim ca ea să fie realizată în întreg municipiul. Până acum, tehnic şi legal nu am putut să le oferim arădenilor pistele mult aşteptate. Însă nu ne vom lăsa şi sperăm că la anul să înceapă amenajarea lor cu acordul Poliţiei”, afirmă Răzvan Popa, director al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Arad. 

În lume bicicliştii sunt privilegiaţi

În alte zone ale lumii există adevărate culte pentru mersul pe bicicletă. De exemplu, Olanda are câte o bicicletă la un locuitor. Este, poate, ţara cu cea mai mare densitate de biciclete din lume. Tradiţia a prins atât de bine, încât, de fiecare dată când se construieşte o noua instituţie, se face obligatoriu şi parcare de biciclete, şi nu oricum. Unul din trei angajaţi are asigurat un loc de parcare. Danemarca are peste 4,3 milioane de biciclete la 5,4 milioane de locuitori, plus 10.000 de kilometri de piste pentru biciclişti. La Amsterdam (Olanda), există 630.000 de biciclete la 780.000 de locuitori. Există chiar şi piste interurbane. De pildă poţi să mergi dintr-un oraş într-altul fără să dai ochii cu maşinile.

La Londra şi la Oxford, să mergi pe două roţi îmbrăcat în costumul de serviciu sau în rochie, este un lucru perfect normal. În ceea ce priveşte România, putem spune că municipiile fac proiecte pentru ca şi la noi oamenii să înceapă din nou să folosească mijlocul de transport care nu poluează, adică bicicleta.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/