Warcraft, Wrath of the Lich King ? lansare oficială
20.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Mult aşteptata lansare oficială a pack-ului pentru World of Warcraft, Wrath of the Lich King a avut loc săptămâna trecută. Bulevardul Magheru din Bucureşti a fost împânzit de peste 1.000 de persoane ce au luat parte la eveniment. Doritori de obţinerea cât mai rapidă a unuia sau a mai multora exemplare ale jocului, unii dintre cei prezenţi s-au postat în faţa magazinului Diverta cu şase ore înainte de deschiderea acestuia. Pasionaţii de game-uri au fost nerăbdători, dar până la urmă loialitatea fanilor a fost răsplătită şi fiecare dintre ei şi-a primit porţia de Wrath. În doar primele ore de la lansare s-au vândut aproximativ 2.000 de unităţi din cele 3.000 care au fost livrate. Şi ai noştri nu au fost singurii care s-au zbătut să înhaţe un exemplar al jocului. În primele 24 de ore de la lansarea ce a avut loc la nivel mondial, s-au vândut 2.4 milioane de unităţi. De reamintit faptul că, în acest moment universul WoW adună la un loc peste 11 milioane de membri.
Wrath of the Lich King este al doilea expansion pack al lui World of Warcraft şi le va aduce fanilor un nou continent numit Northrend, posibilitatea de a-şi dezvolta personajul până la level 80 şi o nouă clasă denumită Death Knight, care va fi pusă la dispoziţie celor care au trecut de level 55.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sandra Stoler ⋅