Temperaturile scăzute au făcut deja primele victime
25.11.2008 ⋅ 0 comentarii
Ieri dimineaţă, ieşirea din Arad spre Nădlac s-a dovedit a fi un adevărat calvar pentru mai mulţi şoferi care se deplasau în respectiva direcţie, şi asta datorită poleiului existent pe şosea. În mai puţin de o oră au fost înregistrate aproape cinci accidente, în urma cărora două persoane au fost grav rănite, fiind transportate de urgenţă la spital.
Temperaturile foarte scăzute înregistrate noaptea trecută au provocat o serie de accidente grave, petrecute în mai puţin de o oră. Astfel, şoferul unui Opel care a derapat, a pierdut controlul volanului, intrând în plin într-un TIR. Impactul s-a dovedit a fi atât de puternic încât autotrenul a fost pur şi simplu mutat din loc câţiva metri. Maşina a fost grav avariată, pasagerii blocaţi între fiarele contorsionate fiind eliberaţi numai prin intervenţia echipei de descarcerare.
Carosabilul acoperit de gheaţă a mai provocat alte patru accidente, exact în acelaşi loc, la un interval de timp foarte scurt. Un autoturism BMW, a cărui şofer nu a ţinut cont de condiţiile meteo şi care circula cu viteză a intrat într-un trailer care transporta autoturisme de export. Din fericire nu s-au înregistrat victime, însă BMW-ul a fost în proporţie de 60% avariat.
Aşadar, în mai puţin de două ore, pe DN7, la ieşirea din Arad, înspre Nădlac, accidentele s-au ţinut lanţ, fiind afectate nu mai puţin de şase autoturisme şi două TIR-uri.
Alţi şoferi mai buclucaşi, după ce au derapat pe şosea, au pierdut controlul volanului, trezindu-se cu maşina... în copac.
Poliţiştii care s-au prezentat la faţa locului avertizează şoferii imprudenţi, care pe lângă că nu au maşinile echipate pentru iarnă, nici nu adaptează viteza la condiţiile meteo, respectiv la carosabilul acoperit de gheaţă.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅