Stire

Poliţiştii arădeni au prins un traficant internaţional de droguri

29.11.2008 ⋅ 0 comentarii

Un tânăr din Vaslui, membru al unei reţele internaţionale de trafic de droguri a fost depistat şi reţinut în timp ce încerca să introducă în ţară cannabis şi cocaină de câteva mii de euro, ascunse într-un radiocasetofon.

Suspectul, Andrei Constantin G. de 21 de ani se întorcea din Germania, aflându-se într-un autocar ce aparţinea unei firme româneşti. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii arădeni de la Crimă Organizată, au organizat un control amănunţit al celor două bagaje pe care tânărul le avea asupra sa. Astfel, oamenii legii au găsit, ascunse într-un radiocasetofon sigilat, 16 grame de cocaină şi 191 de grame de cannabis. Tânărul a declarat poliţiştilor arădeni că a găsit aparatul pe stradă şi că nu îi aparţine.

Deşi cantitatea găsită de lucrătorii de la Crimă Organizată Arad nu a fost una imensă, valoarea fiind de câteva mii de euro, modul de operare al traficantului a fost unul ingenios, mai ales că radiocasetofonul era sigilat.

„Andrei Constantin G. a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi mare risc şi a fost prezentat cu propunere de arestare Tribunalului Arad, care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ofiţerii Seriviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorul DIICOT continuă cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor membrilor reţelei”, a declarat inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţean Arad.

Deşi pentru fapta comisă tânărul riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare, cu legile din România, pedeapsa s-ar putea reduce şi la doar câţiva ani... cu suspendare.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/