Raţiunea oricãrui partid politic este de a ajunge la putere. Nu cu orice preţ, evident, dar în politicã existã arta compromisului şi acest compromis poate salva chiar şi atitudini mai puţin ortodoxe. Iatã însã cã existã partide care nu vor sã ajungã la putere. Pentru unii, aceastã atitudine ar putea pãrea bizarã, dacã n-ar avea cauze pe care nici nu trebuie sã le cauţi cu lumânarea. În fapt, este vorba despre Partidul Naţional Liberal.

Chiar înainte de alegerile din 30 noiembrie, dar mai ales dupã alegeri, PNL a pornit negocierile cu pretenţii care nu erau justificate de cele 18 procente obţinute în scrutinul electoral. Şi anume: PNL desemneazã primul ministru, PNL impune programul de guvernare în punctele lui esenţiale, Tãriceanu impune programul lui de crizã. Altfel spus, liberalii conduc ţara. Un minim bun simţ dicteazã ca partidul câştigãtor al alegerilor sã impunã nişte condiţii în guvernarea ţãrii. Ca sã nu mai vorbim cã, în cazul de faţã, douã partide ar putea avea aceastã pretenţie: PD-L, în calitate de câştigãtor oficial, având cele mai multe mandate şi PSD, în calitate de „câştigãtor moral”, având cele mai multe voturi. Aşadar, nu partidul aflat pe locul al treilea în preferinţele românilor este îndrituit sã conducã ţara. Eventual în alianţã cu alţii, dar fãrã sã impunã regulile.

De fapt, PNL nici nu voia sã ajungã la guvernare şi tocmai de aceea a pus condiţii inacceptabile. De ce nu voia PNL la guvernare? Existã cel puţin douã cauze. Prima ar fi precaritatea bugetului lãsat de guvernul PNL românilor. Un deficit bugetar de cinci (5) miliarde de euro pentru o ţarã ca România reprezintã o sumã mare şi nu se ştie cum va fi gestionatã aceastã gaurã din buget. Cu un asemenea deficit bugetar, guvernul care va urma la conducerea ţãrii va avea mari probleme. Altfel spus, PNL a lãsat ţara în fundul gol, creşterea de 8% neregãsindu-se şi în execuţia bugetarã. Guvernul PNL a risipit în mod inconştient banii prin tot felul de pomeni, chiar dacã pe ultima sutã de metri şi-a dat seama cã, continuând cu pomenile, va arunca ţara în haos. Aşa şi nu altfel se explicã „grija faţã de soarta ţãrii” din ultima lunã de guvernare.

Dar pânã atunci unde era grija pentru ţarã? În al doilea rând, se ştie cã nu Tãriceanu, ci Patriciu este cel care conduce PNL. Patriciu plãteşte, Patriciu dicteazã. Iar ceilalţi lideri PNL nu sunt decât nişte marionete în mâna lui Patriciu. Patriciu este în conflict de neîmpãcat cu Traian Bãsescu. Acest conflict stã la baza incompatibilitãţii dintre PD-L şi PNL. Conflictul a pornit din momentul în care Tãriceanu (numit şi Rãzgândeanu) trebuia sã demisioneze, aşa dupã cum era înţelegerea la numirea lui ca premier, dar s-a rãzgândit, obligat de Patriciu. Din acel moment, între Bãsescu şi Tãriceanu s-a întrerupt orice relaţie şi se ştie bine ce a urmat.

Sã mai adãugãm la cele douã cauze şi revendicãrile sindicale care vor urma dupã 1 ianuarie, începând cu profesorii şi continuând cu funcţionarii publici. Liberalii ştiu bine cã, cu un buget fãcut vraişte şi cu marile probleme ale guvernãrii în situaţie de crizã, ai toate şansele sã pierzi din electorat. Fãrã inteligenţã şi echilibru, guvernul care urmeazã este unul de sacrificiu. Dupã ce au pus ţara pe butuci, liberalii fug în mod laş de la locul faptei. Obraznicul, cu pretenţii deliberat exagerate pentru a intra la guvernare, refuzã praznicul puterii pentru cã ştie bine ce va urma în anul care vine. Acest tip de fair-play îl avanseazã liberalii în politica româneascã.

Sursa: Glasul Aradului