Taxa auto. Telenovelă!
16.12.2008 ⋅ 0 comentarii
Explozia taxei auto la maşinile de mâna a doua a dat peste cap o afacere pe cât de profitabilă pe-atât de uşor de realizat. Multe familii trăiau din acest gen de negoţ cu maşini uzate. Haosul cu noua taxă auto, de când se aplică şi până când, ezitările nesfârşite i-a buimăcit până şi pe cei care încasează această taxă, nici ei neştiind dacă lunea se merge pe vechea taxă şi marţea e triplată ori invers. Aceste maşini la mâna a doua fiind la preţuri cât de cât rezonabile şi-au putut permite o maşină şi cei cu venituri mai modeste.
S-a ajuns astfel la o creştere semnificativă a numărului înmatriculărilor, maşina devenind dintr-un obiect de lux o necesitate. Trebuie să recunosc că nu mă număr printre cei care ,,trâmbiţează” protejarea bătrânei Dacii în detrimentul altor mărci. Continui să consider că un produs ca să fie cumpărat trebuie să fie şi de calitate. Pe om trebuie să-l îndemne să achiziţioneze o maşină ori alta raportul calitate-preţ şi nicidecum o decizie a Guvernului. Şi dacă stau să mă gândesc cum că oamenii s-au trezit cu taxa pe cap peste noapte deşi li se spusese că aceasta va intra în vigoare doar din 15 decembrie, mai că-mi vine greu să vorbesc despre o ţară democratică… Iar cum la noi o maşină veche de trei sau patru ani, marcă consacrată, adusă din străinătate şi înmatriculată se dovedeşte uneori mai fiabilă decât o Dacie nouă atunci cred că nu mai are sens nici un comentariu.
Mi se par exagerate aceste măsuri de aşa-zisă protecţie a industriei constructoare de maşini. Aş vedea cu totul altfel lucrurile dacă am vorbi de o paletă largă de construcţii de maşini, de la maşini de lux şi până la cele accesibile tuturor. Cum e cazul Germaniei, de pildă. În condiţiile în care avem un singur producător de autoturisme autohton aceste măsuri sună puţin a monopol. Înţeleg că trebuie să existe o taxă auto şi este firesc să fie aşa însă nivelul acesteia nu trebuie să-i descurajeze şi să-i pună la zid pe cei care nu-şi pot permite cumpărarea unei maşini noi. Ei cred că n-au nici o vină că ,,buchetul” de promisiuni electorale nu poate fi susţinut şi ca urmare sunt absolut necesare introducerea de noi taxe care să mai învioreze un buget cârpit, pe spatele căruia s-au croit atâtea promisiuni de mai bine şi mulţi bani… Această măsură nu a făcut decât să urce nejustificat de mult preţurile la maşinile uzate şi nicidecum să-i îndrepte pe oameni spre maşinile noi. Mai ales pe cei cu un buget limitat… Până situaţia se va remedia ne reîntoarcem la maşinile înmatriculate în… Bulgaria!
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sorin_Ghilea ⋅