Anul viitor se împlinesc cele două decenii pe care regretatul Silviu Brucan le-a oferit tuturor românilor pentru izbăvirea de comunism. Atunci, când l-am auzit vorbind despre un răstimp de douăzeci de ani, majoritatea dintre noi ne-am îngrozit. Astăzi, când nisipul clepsidrei aproape că s-a scurs, suntem cât se poate de convinşi că „oracolul din Dămăroaia” a fost destul de mărănimos.

  Chiar prea optimist, am putea spune, văzând toate cele care se petrec sub ochii noştrii. Am fost crescuţi într-un cult exagerat privind potenţa patriei, iar acum, mulţi dintre noi au căzut în cealaltă extremă, a negării eficienţei a tot ceea ce este românesc. Aici, între cele două extreme cred că ar trebui să ne găsim echilibrul, numai că acest lucru depinde în exclusivitate de noi. De fiecare dintre noi, de la prima oră a dimineţii şi până după asfinţitul soarelui, când ne culcăm şi, de cele mai multe ori, nu ne gândim la ce-am făcut peste zi. Libertatea de după Revoluţie a fost singurul bun pe care l-am câştigat cu adevărat. Numai că libertatea fiecăruia merge doar până acolo unde încalcă libertatea celuilalt. Nici un pas mai departe. Libertatea de a fi civilizat, libertatea de a munci eficient, libertatea de a întreţine curăţenia, libertatea de a alege cea mai bună cale de urmat şi atâtea alte şi alte libertăţi pe care, adeseori, avem tendinţa de a le număra la capitolul obligaţii, fac din grila morală obligatorie doar o biată selecţie cât mai uşoară de urmat. Libertatea este ceva care trebuie asumat şi trăit ca atare. Nici la cote supreme, dar nici minimale. Pentru că, dacă este să o spunem pe drept, am făcut aproape ultima revoluţie anti-comunistă din Europa răsăriteană. Nici ungurii şi nici cehii nu s-au împuşcat între ei, cu toate că şi la ei a fost comunism. Însă, ce-i drept, la ei parcă şi liderii comuniştilor erau mai deştepţi, iar când au văzut cum merg lucrurile prin Europa şi prin lumea largă, au predat puterea fără vărsare de sânge nevinovat. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit şi acum, cu atât mai mult cu cât expresia că „fiecare popor are conducătorii pe care îi merită” are o valoare absolută de adevăr.

Sursa: Glasul Aradului