Stire

Poliţiştii arădeni, la datorie de sărbători

24.12.2008 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii arădeni vor intensifica, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, acţiunile preventive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă. Astfel, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie judiciară şi totodată din cadrul structurilor de arme explozive şi substanţe toxice vor fi la datorie de sărbători în întreg judeţul, cu măsuri sporite în special în zonele turistice.


Lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad vor lua în această perioadă o serie de măsuri pentru a fluidiza traficul, în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic. De altfel, Poliţia Rutieră va fi prezentă pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru limitarea excesului de viteză şi pentru depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Poliţiştii  sunt pregătiţi să aplice cu fermitate legea atunci când situaţia o impune, să asigure o intervenţie rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte antisociale, să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta climatul de ordine şi linişte publică. Poliţia va monitoriza atent normelor legislative care reglementează regimul materiilor explozive şi desfăşurarea operaţiunilor cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice”, a declarat inspector principal Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca_Barbura ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/