Influenţa toxicomaniilor, relativ limitată în prima jumătate a secolului XX, a cunoscut ulterior o importanţă mereu crescândă, până când a devenit o problemă mondială ce nu mai cunoaşte frontiere. Ea priveşte toate ţările, toate straturile sociale, toate vârstele, toate activităţile sociale. Apare adesea o confuzie în concepţia oamenilor cu privire la cuvântul „drog”, iar termenul englez „drug” tinde să accentueze ambiguitatea. Ea provine din faptul că în acest fel desemnăm concomitent materia primă a medicamentelor din farmacii, precum şi substanţele care pot avea proprietăţi medicale, dar a căror utilizare abuzivă duce la o stare de dependenţă ce constituie toxicomania.

Chiar dacă anumite medicamente de uz curent, precum sedativele şi hipnoticele, pot fi utilizate de către toxicomani în diverse combinaţii, mai ales cu alcool pentru a căuta să obţină efecte apropiate de cele provocate de stupefiante, pacienţii care iau medicamente pe baza prescripţiei medicale pentru necesităţi justificate din punct de vedere medical nu trebuie să se considere virtualmente drogaţi în sensul de toxicomani. Asta chiar dacă tratamentul lor necesită doze prelungite. Dr. Alis Chivu, psiholog clinician, consideră: „Confuzia asupra termenilor riscă să ducă la îngrijorări fără motiv sau la încetări premature şi nejustificate ale procedurilor terapeutice. Să păstrăm medicamentului funcţia sa, care este de tratament al maladiilor sau de restabilire a funcţiilor diminuate şi să-i lăsăm numele originar fără a împrumuta din limba anglo-saxonă un  cuvânt al cărui avantaj este cel puţin discutabil. Distingem astăzi aşa-zisele „droguri tari” (opiacee, cocaină etc.) de „drogurile slabe” (cannabis, LSD etc.). Această distincţie, foarte artificială, nu ţine cont de faptul că drogurile numite slabe sunt foarte adesea poarta de acces a drogurilor „tari“ şi că frecvenţa politoxicomaniilor nu mai permite să le separăm în mod schematic“.
Medicamentele provoacă dependenţă
Sunt considerate cu prea multă uşurinţă drept toxicomanii minore un anumit număr de mici dependenţe familiare faţă de câteva substanţe inofensive în utilizare lor frecventă şi moderată (alcool, tutun, cafea, ceai), dar susceptibile, ca urmare a abuzului sau în anumite circumstanţe, de a crea un pericol individual şi uneori social. Astăzi, am vrea să le izgonim pe acestea în categoria simplei obişnuinţe, pe care o opunem celei a toxicomaniilor, şi care n-ar crea starea de trebuinţă atât de imperioasă şi nici gravele accidente specifice dezobişnuirii. Oricât de neglijabilă ar fi, există întotdeauna o mică influenţă psihofiziologică, cu o toleranţă, o stare de trebuinţă şi o stare de indispoziţie când se încetează brusc folosirea lor. Deşi reducem importanţa ce trebuie să le fie atribuită credem că ele merită să fie menţionate după     marile toxicomanii.
Tirania toxicomaniilor
Pentru a înţelege mai bine tirania acestor toxicomanii, trebuie să ştim că majoritatea drogurilor în cauză încep prin crearea trecătoare a unei dispoziţii de bunăstare fizică, a unei senzaţii de euforie, a unei liniştiri sau a unei exaltări psihice căutate cu aviditate de către indivizii care se dedau la acest lucru. „Preţul acestei satisfacţii se plăteşte prin trei fenomene succesive: toleranţa, starea de trebuinţă şi accidentele de privare. Intrăm în toxicomanie pe poarta durerii, pe cea a voluptăţii şi pe cea a tristeţii. Desigur, sunt şi toxicomanii justificate, prin durerile intolerabile ale canceroşilor, care nu cedează decât la morfină. Mai există apoi toxicomanii prin perseverare, la indivizii care, din lipsă de voinţă, spun că nu se pot lăsa de drogul ce le-a fost necesar cândva, (în colita nefritică de exemplu). Supărările, întristările, tracul timizilor, după ce au cunoscut alinarea unei injecţii sau revigorarea unui tonic, pot fi şi ele o cale de intrare în toxicomanie, la fel ca o situaţie conflictuală afectivă, un conflict interior persistent“, ne informează psihologul clinician.
Teama de societate
şi dezinserţia familială
„Un mare psiholog german vorbea de un sindrom deficitar al toxicomaniilor. El asociază un deficit de activitate, mai pronunţat la consumatorii de opiacee, individual nemaifăcând decât efortul de a-şi procura drogul şi justificându-şi inerţia prin raţionamente pseudo-filosofice şi antisociale; un deficit de funcţionare intelectuală cu ideaţie lentă şi referinţe la vagi şi înceţoşate concepţii mistice orientale, precum şi cu tulburări ale memoriei imediate, atingând la limită o stare de buimăcire; un deficit de bună dispoziţie şi de afectivitate, care favorizează dezinserţia familială, apoi socială, în favoarea grupurilor marginale puţin şi prost structurate unde fiecare rămâne izolat şi unde doar drogul este investit în mod afectiv. Acest deficit ne reaminteşte foarte bine de starea de indiferenţă afectivă a hebrefenicilor, o formă a demenţei precoce care se caracterizează prin comportament pueril cu tendinţe spre acte antisociale. Acest comportament favorizează apariţia stărilor depresive, în special în timpul dezobişnuirii, ceea ce împinge la reluarea toxicomaniei“, spune dr. Alis Chivu.
Repercursiunile psihice
Repercursiunile psihice ale toxicomanilor sunt considerabile şi pun problema structurii personalităţii toxicomanului. Toxicomaniile antrenează modificări endocrine, cardio-vasculare, digestive, renale, pulmonare, neurosenzoriale (stări confuzo-delirante). Injectarea intravenoasă introduce odată cu produsul un anumit număr de adulteranţi (talc, chinină, lactoză), dar şi de agenţi infecţioşi, bacterieni, virali, chiar parazitari care pot fi la originea complicaţiilor acute sau cronice. Manifestarea fiziologică şi psihologică, starea de trebuinţă nu este de fapt decât o etapă în dezvoltarea toxicomaniei şi reprezintă semnalul de alarmă premergător accidentelor de privare, de dezobişnuire.
Dezobişnuirea brutală a toxicomanului ne face să asistăm la o criză mai mult sau mai puţin gravă, după natura toxicului şi nu putem ilustra mai bine acest fapt decât amintind de colapsul circulator al morfinomanului în stare de lipsă a drogului, adevărată epuizare organică şi de delirum tremens al alcoolicului privat în mod brusc de băutură.

Sursa: Glasul Aradului