Stire
?ncepe sfinţirea caselor
29.12.2008
⋅ 0 comentarii
De mâine începe sfinţirea caselor. Arădenii se pot interesa la parohia de care aparţin de orarul şi ziua în care preotul le va intra în case. Până în data de 6-7 ianuarie 2009, când creştinii sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, casele tuturor creştinilor ar trebui sfinţite.
În cazul în care până la această dată, casa vreunui creştin nu a fost sfinţită, acesta trebuie să facă o cerere la parohia de care aparţine.
Sfinţirea caselor se face cu apă sfinţită, numai de către preot. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca „apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh, pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică“ şi pentru ca „prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor“.
Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă care nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu aghiasmă mare în ajunul Bobotezei. La fel de importantă este cea de a doua rânduială şi anume slujba sfeştaniei sau aghiasmei mici, care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi apoi se repetă în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea răului se face simţită în vreun fel în casă. Prin sfinţirea casei, creştinul aşează casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfinţită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării răului. În casa sfinţită omul este ocrotit în faţa relelor, dacă el însuşi nu aduce răul în casă prin săvârşirea lui şi printr-o viaţă depărtată de Dumnezeu.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului