Stire

Săptăm?na milosteniei

29.12.2008 ⋅ 0 comentarii

Ultima săptămână de şcoală a reprezentat pentru elevii Grupului Şcolar „Francisc Neuman” din Arad, un prilej de bucurie spirituală. Aceştia au încercat să aducă lumină celor mai puţin fericiţi.


  Astfel, Consiliul elevilor a hotărât ca, timp de o săptămână, denumită „Săptămâna Milosteniei”, cei mai darnici dintre elevi erau rugaţi să poată dona bani, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării, fiecare în funcţie de posibilităţi. Rezultatul a fost peste aşteptări, iar „Săptămâna Milosteniei” a reuşit să sensibilizeze multe suflete. Echipele de voluntari din cadrul Consiliului elevilor, împreună cu consilierul educativ, prof. dr.  Maria Sinaci, şi prof. Camelia Nan, au hotărât ca aceste ajutoare umanitare să vizeze: Centrul de Vârstnici  Arad, Centrul de Primire Minori, Centrul de Zi „Morcoveaţă”, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad (secţia clinică neonatologie).

 
   Prima vizită a fost făcută la Centrul de Vârstnici Arad. Aici unii elevi, alături de prof. C. Nan, prof. dr. M. Sinaci şi m.i. F. Demeter, au împărţit pachete, au colindat, iar alţii, de la clasele de SAM cu specializarea estetică, însoţiţi de m.i. G. Heleport, au oferit celor dornici, atât doamnelor cât şi domnilor, servicii de coafură, manichiură şi pedichiură.
În zilele următoare, elevii au fost prezenţi la Centrul de Primire Minori  şi Centrul „Morcoveaţă”. „Pentru noi este deja o tradiţie ca de Sărbători  să-i colindăm, să oferim daruri, să ne jucăm cu cei aflaţi în aceste centre“, au declarat elevii Grupului Şcolar „Francisc Neuman”  din Arad.
Ultima vizită, dar nu cea mai puţin importantă, a fost la Maternitatea „Dr. Salvator Vuia” din Arad, unde s-a oferit un mic ajutor constând în scutece, şerveţele umede, articole de îmbrăcăminte nou-născuţilor abandonaţi.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Camelia_Bente ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/