Aniversare cu fast la 100 de ani
30.12.2008 ⋅ 0 comentarii
Centrul de îngrijire pentru persoanele vârstnice de pe calea Bodrogului a sărbătorit aniversarea celor 100 de ani a prietenei lor. Atât membrii centrului, cât şi personalul angajat, îndeosebi Primăria Arad au făcut tot posibilul pentru a oferi sărbătoritei o zi aniversară aşa cum nu a mai avut până acum.
Astfel, Aurelia Kiss, centenara centrului pentru persoanele în vârstă, a fost sărbătorită cu tort şi muzică, primind cadouri atât de la cei dragi cât şi din partea municipalităţii, deschizând evenimentul organizat în cinstea ei cu un vals.
La eveniment au participat atât Levente Bognar, viceprimar al municipiului cât şi Etelka Nagy, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Arad. „În acest centru, oamenii au parte de comfort din toate punctele de vedere. Din acest motiv sunt atât de longevivi. Ne bucurăm că doamna este într-o stare foarte bună de sănătate, acest lucru fiind foarte uşor de observat şi după aspectul fizic şi după faptul că la aşa o vârstă înaintată dansează ca la tinereţe”, a susţinut Etelka Nagy.
Despre ea povesteşte că a avut o viaţă destul de grea, fiind recompensată cu o sănătate de fier, de care se bucură şi la cei 100 de ani împliniţi. Secretul ei constă în faptul că de tânără nu a luat medicamente, spunând că „medicamentele sunt ca otrava pentru şobolani”.
Familie nu mai are de mult. Fratele ei, stabilit în Seatlle a murit, ea rămânând văduvă de tânără. A fost căsătorită cu un soldat ce a luptat pentru armata germană, care a decedat pe front. După această tragedie, nu a dorit să se recăsătorească. Născută în Arad, a lucrat la Fabrica de Confecţii iar cu pensia pe care a primit-o nu a putut face faţă mult timp în chirie, nereuşind să aibă o casă a ei. Astfel, din martie 2.000 a devenit membru al centrului de pe Calea Bodrogului, unde se bucură de afecţiunea şi atenţia personalului dar şi a vecinelor de secţie. De asemenea, familia Maria şi Alexandru Măgureanu (foştii vecini) au şi acum grijă de ea, încercând să facă în aşa fel încât să nu îi lipsească nimic.
„În ziua de azi (ieri n.r.) am dorit să creem atmosfera de sărbătoare, de familie în centru. Astfel, încă o dată am reuşit să legăm o relaţie excelentă între instituţie şi societatea civilă, prin bunăvoinţa familiei Măgureanu de a avea grijă de doamna Kiss şi după ce a devenit membru al centrului. Pentru fericirea aniversarei am contribuit toţi, unele doamne oferindu-se chiar să o coafeze pentru aşa un eveniment special”, a declarat Fira Popa, director al Centrului de îngrijire pentru persoanele vârstnice de pe calea Bodrogului.
Următorul eveniment organizat în cadrul centrului va fi o altă aniversare, de această dată pentru o doamnă ce va împlini onorabila vârstă de 101 ani
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Roxana_Rusu ⋅