CJA are plan de afaceri pentru Compania de Transport
30.12.2008 ⋅ 0 comentarii
De Crăciun, comisarii Gărzii Financiare au confiscat 500 de kilograme de cafea vrac, de la o societate ce îşi desfăşura activitatea în neregularitate, făcând tranzacţii ilegale de produse. Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Turnul, o echipă a Gărzii Financiare Arad a efectuat un control la un transportator care avea de livrat, 500 de kilograme de cafea.
Persoana însărcinată cu transportul mărfii a declarat că trebuie să livreze cafeaua la două societăţi din Deva însă, la prezentarea actelor, s-a putut constata că, de fapt, societatea nu are autorizaţie de operator înregistrat pentru produse accizabile nearmonizate, cum este cafeaua.
„Pentru lipsa autorizaţiei de operator înregistrat s-a procedat la confiscarea întregii cantităţi de 500 de kilograme de cafea. Marfa a fost distribuită Compartimentului de valori şi sume, iar venitul rezultat din valorificarea acesteia va fi transformat în venit la bugetul consolidat al statului“, a declarat Sorin Cirţi, comisarul şef al Gărzii Financiare Arad. Ca măsură complementară, societăţii i-a fost aplicată o amendă de 20.000 lei.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sandra_Stoler ⋅