Revelionul 2009 ?ntre răsfăţ şi petrecere ?n familie
31.12.2008
⋅ 0 comentarii
În apropierea petrecerii sfârşitului de an, administratorii localurilor arădene îşi aşteapă clienţii, făcând un bilanţ al realizărilor anului, unii mulţumiţi de cifra de afaceri realizată alţii, dezamăgiţi şi previzibili, datorită crizei financiare ce „despoaie“ buzunarele potenţialilor clienţi. Pentru masa dintre ani, moment de bucurie dar totodată şi de cugetare, arădenii au avut de ales dintr-o variată ofertă de locaţii, în funcţie de doleanţe şi mai cu seamă, de putinţa buzunarului.
Chiar dacă întreprinzătorii „slabi“ au cedat în faţa presiunii financiare, reducându-şi cheltuielile din pricina cerinţei reduse, existe şi ofertanţi cu afaceri prospere, a căror clientelă selectă continuă să aleagă aceaşi locaţie pentru noaptea de Revelion, ca şi în anii precedenţi. Arădenii încearcă să sfideze deficitul financiar, măcar la momentul trecerii în 2009, bucurându-se de servicii bune, în contextul în care situaţia financiară globală impulsionează ofertanţii să se întreacă în oferte, care mai de care mai atractive, atât la buzunar cât şi din punct de vedere calitativ.
Locaţiile scumpe îşi păstrează aceeaşi clientelă fidelă în noaptea dintre aniLuând în considerare clientela redusă dinaintea instalării crizei financiare, administratorii restaurantelor arădene au reflectat, oferind meniuri la preţuri după buzunar, unele rezonabile, altele „piperate“. Dacă până acum, majoritatea locaţiilor organizau evenimente pentru noaptea dintre ani, în prezent, după ce criza s-a făcut simţită, unele restaurante au renunţat să mai găzduiască petrecăreţi în noaptea de Revelion. După principiul „cel mai slab cedează“, în această conjunctură fiind vorba de deficitul economic mult dezbătut, locaţiile rezonabile ca preţ şi modeste ca servicii şi-au pierdut vădit din clientelă, fiind nevoiţi să se remeneze când vine vorba de organizarea Revelionului. Cu toate acestea, cunoscutele locaţii arădene de lux îşi păstrează aceleaşi preţuri ridicate, condiţiile puse la dispoziţie fiind elementele care „cern“ în aceste cazuri clientela.
„Toată capacitatea de 100 de locuri pe care restaurantul nostru o pune la dispoziţie este ocupată, în majoritate de clienţii fideli, doritori să petreacă noaptea de Revelion în aceleaşi condiţii puse la dispoziţie de noi ca în anii anteriori. Preţul meniului este de 300 de lei iar pentru această sumă avem o serie de specialităţi, de la gustare rece, fripturi cu specific, peşte, salate, cocktail-uri, fructe şi felurite prăjituri“, susţine Daniel Bontea, şef sală la unul dintre restaurantele de lux arădene.
Chiar dacă au resimţit recesiunea, patronii le-au oferit clienţilor vechi, selectaţi de prestanţa restaurantului, specialităţi pentru toate gusturile, punând rafinamentul la rang de cinste, doar pentru cei ce îşi permit. „Locaţia noastră cuprinde 300 de locuri disponibile dintre care, toate au fost ocupate. Meniul satisface toate gusturile, pentru că am pregătit specialităţi din peşte, curcan, vânat şi multe altele la preţul de 250 de lei“, a declarat Nicolae Blaga, patronul unui prestigios restaurant arădean.
Pentru unii primează redresarea financiară şi nu distracţiaUnii proprietari de locaţii simt problemele financiare ale potenţialilor clienţii, „oglindite“ extrem de clar, în profitul scăzut înregistrat, de la începutul perioadei de rezervări pentru Revelion şi până în prezent, pe ultima sută de metri. „Numărul clienţilor scade pentru că cine are bani pleacă în străinătate, în sejururi la munte. Cei care au salarii mai mici, preferă să rămână acasă“, declară Daniel Cioară, şeful de sală al unui restaurant.
Scăderea clientelei denotă că unii dintre arădeni se pot reţine de la chefuri, în plină criză financiară, punând pe lista priorităţilor, redresarea financiară în faţa distracţiei de o noapte. „S-au pus la dispoziţie 30 de locuri, pentru clienţii pe care eram siguri. Fiind un număr relativ redus de invitaţi se va putea dansa şi petrece în confort. La noi, masa de Revelion costă 180 de lei şi include mâncăruri tradiţionale româneşti, sărmăluţe, fripturi cu specific vânătoresc, garnituri şi desert“, ne-a declarat Răzvan Leucuţa, şeful de sală al unui restaurant mic arădean.
Preţurile percepute de locurile de lux sunt cuprinse între 300 de lei şi 400 de lei. Având în vedere că la o locaţie pretenţioasă se pretează o ţinută pe măsură, costurile petrecerii de Revelion sunt mult peste ceea ce îşi pot permite unii arădeni. În condiţiile crizei financiare, masa de revelion la restaurant a devenit un lux pentru unii. Pe lângă masa, clienţii trebuie să scoată din buzunare sute de lei şi pentru ţinuta festivă, ceea ce ar ridica totalul cheltuielilor la aproape 2.000 de lei, pentru o pereche. După felurite mâncăruri şi băuturi, noaptea dintre ani este apoi udată cu şampanie pusă spre servire în piramidă, în faţa unui spectaculos foc de artificii, privit alături de cei apropiaţi.
Sursa:
Glasul Aradului