Stire
Podurile de pontoane, ?n pericol să cedeze
05.01.2009
⋅ 0 comentarii
Podul de pontoane care face legătura între faleza râului Mureş şi intrarea în Ştrandul Neptun este în pericol de a se prăbuşi din cauza sloiurilor de gheaţă imense care s-au format în ultimele zile. „Situaţia de la podul de pontoane este monitorizată din oră în oră.
Deocamdată nu sunt probleme, deoarece podul de gheaţă format este stabil. Circulaţia a fost oprită pe pod, încă de la sfârşitul sezonului estival, dar sunt în continuare persoane care îl folosesc“, a declarat, Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Arad.
În cazul creşterii temperaturilor, pentru a se evita ruperea podului de pontoane, din cauză că bucăţile de gheaţă se vor pune în mişcare, se va interveni pentru ridicarea acestuia. „Sunt unii tineri teribilişti care nu ţin cont de avertismente şi se aventurează pe podul care este supus presiunii gheţii şi ar putea ceda în orice clipă“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Aceeaşi problemă o ridică un alt ponton, situat la câţiva kilometri, într-o zonă de agrement unde locuiesc aproape 40 de familii, unii având acolo chiar domiciliul stabil. În cazul în care acest pod va ceda datorită sloiurilor de gheaţă formate, atunci persoanele de-acolo vor râmâne practic izolate pe insulă.
Sursa:
Glasul Aradului
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Glasul Aradului