Noile măsuri pentru nefumători iau prin surprindere patronii de cafenele
06.01.2009
⋅ 0 comentarii
Începerea noului an aduce în vigoare măsuri drastice în privinţa separării locurilor destinate fumătorilor de cele pentru nefumători. Conform legii, aceste spaţii trebuie bine delimitate şi asigurate cu ventilaţie. Unii dintre patronii localurilor arădene par să bagatelizeze noile măsuri, însă nerespectarea acestora va da curs aplicării unor amenzi usturătoare, cuprinse între 2.500 lei şi 5.000 de lei.
Astfel, nenumărate localuri arădene nici nu au măcar un spaţiu destinat nefumătorilor, ca să nu mai vorbim de cafenelele sau barurile care şi-au delimitat spaţiul pentru nefumători printr-un „paravan“ pe post de perete. De la întâi ianuarie, locul destinat celor lipsiţi de viciul fumatului trebuie să reprezinte, obligatoriu, 50% din spaţiul pus la dispoziţie pentru întrega clientelă.
Pentru unii patroni ai unor localuri arădene, supunerea la noile prevederi, referitoare la departajarea spaţiului de fumători de cel pentru nefumători, înseamnă pierderea clientelei, unii dintre clienţi, fiind deja obişnuiţi cu spaţiul şi, mai ales, mulţumiţi că pot fuma în mai toate cafenelele din Arad. „Nu avem spaţiu delimitat pentru nefumători“, ne-a declarat o chelneriţă. Cât despre noua măsură, tăcere absolută.
Chiar dacă măsura de restricţionare a fumatului în locuri publice a fost anunţată de mult, unii administratori nu au departajat spaţiile, punându-i pe nefumători în situaţia de a fuma pasiv, dacă aleg să frecventeze barul cu pricina. Pentru unii patroni, aspectul legii, conform căruia în spaţiile publice închise fumatul va fi permis numai în camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, care să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces, este complet neglijat. De asemenea, unele cafenele din Arad au limitat cele două spaţii, însă cel destinat celor lipsiţi de viciul tutunului este vădit redus faţă de cel al fumătorilor.
Potrivit ordonanţei Guvernului menită să combată efectele consumului produselor din tutun, suprafaţa destinată celor care fumează nu trebuie să depăşească 50% din întreaga locaţie. Cu toate acestea, ţigara pare a fi unul din principalele produse care se consumă la cafenele, nefumătorii evitând frecventarea acestora ori fiind nevoiţi să inhaleze fumul. În unele localuri, peretele despărţitor este insuficient pentru departajarea fumătorilor de nefumători. Alţi administratori de cafenele mizează pe buna ventilaţie şi, consideră acest aspect suficient pentru protecţia celor care nu fumează.
Pe cei care nu respectă legea îi aşteaptă sancţiuni usturătoare cuprinse între 2.500 lei şi 5.000 de lei. Legea mai prevede interzicerea distribuirii gratuite a produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, în caz contrar se aplică amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice şi de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice. Interzisă este şi sponsorizarea pentru produsele din tutun, a evenimentelor sau activităţilor destinate tinerilor, în unităţi medicale ori de învăţământ medico-farmaceutic.
Sursa:
Glasul Aradului