Stire
Fostul deputat Lia Ardelean, prezentat de Antena 3 drept ?şomer de lux"
08.01.2009
⋅ 0 comentarii
Postul de televiziune Antena 3 a dezvăluit faptul că 48 de foşti deputaţi şi 11 senatori care nu au mai prins un nou mandat de parlamentar la ultimele alegeri au depus cereri de ajutor de şomaj în urma cărora vor primi valoarea a trei indemnizaţii brute. Aceasta se acordă celor care nu au mai intrat în Parlament şi care susţin, printr-o declaraţie pe propria răspundere, că nu au nici o altă sursă de venit. O analiză a declaraţiilor de avere a foştilor parlamentari, difuzată de Antena 3, arată că o parte pot fi încadraţi în categoria „şomerilor de lux”, cu conturi consistente în bănci şi acţiuni pe la diverse firme, generatoare de venituri. De la Partidul Conservator, „notă discordantă face fostul deputat Lia Ardelean. A câştigat 300.000 de euro din vânzarea unor terenuri şi şi-a permis să doneze un teren agricol unei rude. În Arad, este proprietara a altor patru terenuri intravilane, a două case şi a unui apartament. De aseemenea, societatea sa comercială SC Lia Ardelean SRL i-a adus dividende de 58.469 lei”, se precizează în ştirea difuzată de Antena 3. Pe lista celor înscrişi pentru a primi ajutor de şomaj parlamentar se află şi preşedintele UDMR Arad, Andrei Gheorghe Kiraly.