Stire
Capcane fixe pentru şoferii vitezomani
16.01.2009
⋅ 0 comentarii
Şoferii care circulă cu viteză, care depăşesc neregulamentar sau nu poartă centură de siguranţă sunt observaţi, imediat, de poliţiştii arădeni, după ce sunt prinşi cu două radare fixe şi două mobile ce funcţionează pe bază laser.
Monitoarele redau imaginile surprinse cu camerele video, montate, deocamdată, pe DN7, Nădlac-Arad-Deva, la Săvârşin şi DN 79, la Şimand.
În curând, poliţiştii vor observa pe monitoarele montate la Dispeceratul de Monitorizare a Traficului şi dacă şoferii şi-au achitat rovigneta, dacă au RCA şi dacă au la zi Inspecţia Tehnică Periodică.
De asemenea, vor putea fi identificate autoturismele furate. „Identificarea celor care circulă cu viteză neregulamentară se va face 24 de ore din 24 de ore cu aparatura fixă, iar cu aparatura mobilă, în funcţie de situaţia operativă şi zonele identificate de noi ca fiind periculoase“, a declarat Adrian Lile, şeful Poliţiei Rutiere Arad.
Astfel, agenţii din dispecerat vor verifica în baza de date cine este proprietarul autovehiculului care a depăşit viteza legală, după care proprietarului îi va fi comunicată o informare, iar acesta are obligaţia să spună cine a condus maşina la data şi ora înregistrată.
După această procedură, se va întocmi procesul verbal pe numele celui care a condus autovehicolul, care va fi sancţionat în funcţie de viteza cu care a circulat.