Stire
Criza a atins artiştii
17.01.2009
⋅ 0 comentarii
Criza financiară prin care trece România a afectat şi muzicienii din Timişoara. Chiar dacă ianuarie este considerată o lună „moartă” din punct de vedere artistic, mulţi îşi pun semne de întrebare despre ce îi va aştepta.
Cargo, una din trupele de renume din oraşul de pe Bega, care susţine aproximativ 200 de concerte pe an, a resimţit efectele recesiunii economice. „Anul trecut am avut patru concerte de Revelion. La Timişoara, Caransebeş şi Reşiţa, unde am avut două cântări.
Anul acesta am avut unul singur, la Arad. Se simte criza în buzunarele fiecăruia. Muzicienii nu sunt chemaţi să cânte pentru că organizatorii nu au cu să-i plătească”, a spus Adi Bărar, liderul grupului Cargo.
Refuză să se lase afectaţi
Cei din trupa Implant Pentru Refuz spun că nu-şi fac griji, pentru că membrii ei nu trăiesc exclusiv din muzică, fiecare având şi o altă îndeletnicire. „Criza asta e şi foarte indusă. Noi nu resimţim atâta de tare pentru că nici nu aveam foarte multe concerte.
Aveam cam două pe lună şi maxim 20 pe an. Probabil că dacă aveam peste o sută, iar frecvenţa lor se reducea la jumătate, era altceva. Dar nu e nicio problemă dacă e criză. Noi lucrăm la piese, facem albume, iar când se termină totul ieşim pe piaţă cu marfa”, a spus Tavi Vita, solistul trupei Implant Pentru Refuz.
„La noi criza financiară este ceva obişnuit. De obicei, în această perioadă nu avem nicio activitate. Nu ştiu dacă trebuie pus pe seama unei crize, asta o să vedem mai târziu. Acum nu văd nicio diferenţă”, a completat Horia Crişovan, chitarist în trupele Bio şi Blazzaj.
Florin Unguraş, unul din organizatorii de evenimente muzicale din Timişoara este în expectativă. Acesta a lansat propunerile către sponsori şi aşteaptă răspunsurile până la mijlocul lunii februarie.
“Deocamdată nu e nici mai bine, nici mai rău. Acum nu se iau decizii majore, toată lumea e în aşteptare să vadă ce se va întâmpla. Propunerile noastre sunt făcute, dar răspunsurile nu vin acum”, a spus Florin Unguraş, organizatorul evenimentelor sub genericul TMBase.
Pirateria afectează buzunarele
Adi Bărar, chitaristul şi liderul trupei Cargo e de părere că industria muzicală din România, şi nu numai, trebuie să se reorienteze, pentru ca trupele să poată supravieţui. „S-au schimbat regulile în show-biz. Trupele trebuie să câştige din concerte, pentru că din drepturi de autor este foarte greu.
Şi afară s-au unit monştrii sacri ai muzicii, pentru că nu mai pot să trăiască din asta. Din vânzări şi la ei se trăieşte greu”, a mai spus Bărar. Acesta povesteşte că i-a şuierat glonţul pe la urechi înainte de lansarea ultimului album, când şi-a lăsat maşina la o spălătorie, cu CD-ul martor în portieră.
Albumul a dispărut, însă hoţul nu a ştiut să profite de marfă. Membrii trupei Cargo trăiesc exclusiv din muzică, astfel că o reducere a numărului de concerte şi scăderea vânzărilor de albume îi afectează direct.