Stire

O victorie at?t de necesară...

05.02.2009 ⋅ 0 comentarii

ICIM-ul şi-a ţinut suporterii sub tensiune până în ultima secundă a meciului de aseară, cu CSU Oradea, câştigat dramatic. Cu trei americane în lot, bihorencele au fost extrem de aproape să dea lovitura la Arad, într-un meci în care campioana „en-titre” a avut un start foarte slab. Pe fondul unui arbitraj cu mult sub nivelul primei ligi, cei doi fluieraşi având decizii extrem de curioase pe parcursul întregului meci, Oradea a fost mult mai decisă şi exactă în primul sfert. Cum şi Anita Meszaros avea după opt minute trei greşeli personale iar jocul colectiv a avut mult de suferit, datorită lipsei de omogenitate, Hughes şi compania a aşternut liniştea în Polivalentă, astfel încât după zece minute am consemnat un incredibil 7-20! Modest s-a mişcat echipa arădeană şi în sfertul doi, unul în care doar Tarţa a fost la înălţime, astfel încât la pauza mare, oaspetele conduceau cu 35-25. Cu Sene pe bancă, care deşi a vrut mult, nu i-a ieşit absolut nimic şi cu Meszaros eliminată pentru cinci greşeli personale după doar 23 de minute, echipa pregătită de Adriana Niculescu a prins curaj şi a condus constant la 8-10 puncte.

Tandemul Tarţa – Pavel decisiv; ICIM purtată spre victorie şi de public
Primul semn de revenire al gazdelor, asta şi pe fondul unei apărări mult mai agresive, l-am consemnat în minutul 25, atunci când arădencele s-au apropiat la doar şase puncte pe tabelă, scor 40-46. Cu tandemul Tarţa – Pavel în mare formă, dar şi cu Kine sau Bucică mai active ca în prima parte, ICIM-ul a revenit spectaculos în joc şi a condus pentru a doua oară în minutul 30, scor 54-53, după un contraatac finalizat de senegaleza Kine. Ultimele zece minute aveau să fie dramatice şi extrem de tensionate, fiecare echipă trecând pe rând la conducere, dar impulsionate şi de public, neaşteptat de numeros şi activ, „galben-albastrele” aveau să obţină o victorie foarte necesară. Sâmbătă urmează o nouă confruntare esenţială, la CET Govora, echipa urmând să plece spre Râmnicu - Vâlcea în cursul dimineţii de mâine.

BC ICIM Arad – CSU Oradea 75-72 (7-20, 18-15, 29-20, 21-17)

Sala Sporturilor, spectatori: 350
ICIM: Tarţa 21 (2x3) – Sene, Urban 3 – Kine 14, Anita Meszaros 6. Au mai jucat: Bucică 10 (3x3), Ionescu 2, Pavel 19. Rezerve: Perdei, Ştefania Pal. Antrenor: Dan Moraru
Oradea: Brown 14 – Hughes 27 (5x3), Anamaria Meszaros 11 (1x3) – Jones 12, Tămăşdan 2. Au mai jucat: Gavra 4, Stoiedin, Sabău 2. Rezerve: Ulica, Scheiner, Sărăcuţ, Anei. Antrenor: Adriana Niculescu
Arbitri: Gabriela Istvan (Timişoara) şi Ionuţ Moraru (Cluj). Observator: Marius Hurgoi (Cluj). Jucătoarea meciului: Eniko Tarţa

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/