James Blunt a concertat la Bucureşti
22.02.2009
⋅ 0 comentarii
Cântăreţul britanic James Blunt a cântat, sâmbătă seară, la Bucureşti, la show-ul artistului fiind prezente circa 4.000 de persoane, care au cântat alături de acesta piese precum "You're beautiful" şi "Goodbye my lover". James Blunt a urcat pe scena de la Sala Polivalentă din Capitală în jurul orei 20.15, în aplauzele fanilor, fiind însoţit de un band - chitară, bas, tobe şi pian. Show-ul de la Bucureşti a fost deschis cu piesa " Breathe". Pe parcursul concertului, Blunt a interpretat celebrele sale hituri, precum "You're beautiful", cântată împreună cu publicul, "Goodbye my lover", cu un solo la pian, şi "1973", piesă care, de altfel, a şi închis spectacolul, într-un joc de lumini şi confetti. Îmbrăcat într-un costum gri, cu cămaşă albă, cravată neagră şi pantofi albi, James Blunt salutat publicul în română, cu "Bună, Bucharest". De altfel, pe parcursul recitalului, acesta a spus de mai multe ori "Mulţumesc", încheind cu "La revedere", toate în aplauzele frenetice ale celor prezenţi.Cu o scenă simplă, show-ul artistului britanic a constat în principal în lumini şi muzică, fără efecte speciale spectaculoase. Dar, în toată simplitatea lui, show-ul a fost electrizant, mai mult de jumătate din concert cei prezenţi cântând, dansând şi aplaudându-l pe artist. La jumătatea concertului, Blunt a părăsit scena, a alergat prin mulţime şi a ajuns în spatele Sălii Polivalente, unde, la un pian aşezat pe o scenă mobilă şi înconjurat de oameni, a interpretat trei melodii, printre care şi "Goodbye my lover". După circa o oră, James Blunt şi band-ul său s-au retras de pe scenă, întorcându-se după doar câteva minute, la insistenţele publicului, pentru un bis de trei melodii. Finalul a fost energic, Blunt urcându-se pe pianul său, unde a dansat şi a cântat pe melodia "1973", împreună cu publicul, printre jocuri de lumini şi confetti.Pe parcursul show-ului, fanii artistului au încercat de mai multe ori să îi cânte acestuia "Happy Birthday", deoarece mâine îşi sărbătoreşe ziua de naştere, dar elanul acestora a fost de fiecare dată întrerupt. De la debutul său artistic, James Blunt a fost recompensat cu două trofee BRIT, unul pentru cel mai bun artist britanic, iar celălalt, pentru cel mai bun material pop, dar şi cu premiul Grammy, în 2007, la categoria "cea mai bună interpretare masculină", pentru cântecul "You're beautiful". De asemenea, artistul are în palmares două premii Ivor Novello, precum şi alte cinci nominalizări la Grammy Awards, în 2006.
Sursa:
Observator.info