Aleşii ne-au scumpit traiul, iar ca ?bonus? au respins proiectul utiştilor
27.02.2009
⋅ 0 comentarii
„Oaia neagră” a proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de ieri a Consiliului Local Municipal a fost cel care propunea municipalităţii asocierea cu FCM UTA şi acordarea anual a 1.800.000 de lei către club. Acesta a fost singurul proiect care nu a fost aprobat de consilieri.
Teodora Hotăran, unul dintre cei trei iniţiatori ai proiectului, a dat „bir cu fugiţii”, dezicându-se de semnătura pusă pe proiect, după ce a ascultat-o pe Doina Paul, secretarul CLM, care a declarat propunerea ilegală: „De fapt, proiectul a fost conceput de suporterii UTA-ei, nu este chiar varianta ideală, poate nu s-au exprimat prea bine. Trebuie găsită o variantă legală...”, a bâjbâit consilierul PSD. Tiberiu Dekany, semnatar şi el al proiectului în cauză, era cât pe-aci să uite să voteze în favoarea propriului proiect. Singurul care a rămas pe poziţii a fost ţărănistul Claudiu Cristea. Acesta din urmă a făcut un amendament chiar la începutul discuţiilor: „UTA să poată primi suma respectivă după ce nu va mai avea datorii la stat, pentru a respecta în acest fel legea”. Dekany a cerut totuşi executivului din primărie să găsească o altă soluţie, o altă formulare, legală, prin care clubul să beneficieze de ajutor, având în vedere importanţa UTA-ei şi problemele financiare cu care se confruntă. Doina Paul însă s-a plâns de faptul că nu a venit nimeni să-i ceară acest lucru. Tot secretarul municipiului a menţionat faptul că cei care au avut asemenea încercări, au ajuns să aibă probleme cu legea, iar exemplele de la Timişoara sau Alba-Iulia nu înseamnă că hotărârile Consiliilor de acolo sunt legale: „Nu voi da copy-paste peste hotărârile de acolo! Pe mine mă preocupă legalitatea de la Arad”.Cristea nu s-a lăsat însă: „Este o problemă de oprtunitate, de fond. Trebuie să dăm dovadă de voinţă pentru a ajuta UTA. Este uşor să facem referate cum că nu se poate, dar haideţi să facem o hotărâre mai bună, împreună cu aparatul de specialitate! Din decembrie tergiversăm discutarea proiectului, că poate moare UTA şi nu mai trebuie să vorbim despre el. Fac apel la colegii din sală, utişti poate mai mari decât mine, să facem ceva pentru Clubul UTA, pentru că UTA a făcut multe pentru Arad!”Bruno Biringer a intervenit pentru a le atrage atenţia susţinătorilor proiectului că nu s-au prezentat la şedinţele de comisie pentru a şi-l susţine, adăugând „Dacă nu este legal, nu-l voi vota!”Pentru că s-au făcut referiri la „conducerea” primăriei, Gheorghe Falcă a luat şi el cuvântul, deşi nu intenţiona, aşa cum a declarat: „Din vară suntem singurii care finanţăm UTA. Dacă facem o analiză a clubului şi a managementului de acolo... Nu ne putem asocia decât cu audit. Dacă ne asociem, atunci nu mai plătim angajaţii de acolo. Cei de la Suporter Club UTA au fost consiliaţi de jurişti politici. Consiliul de Administraţie de acolo, din care face parte şi Suporter Club UTA, au aprobat nişte acte, nişte cheltuieli...”.Primarul, vizibil nervos, a dezvăluit sume vehiculate în club pentru salarii. Contractul antrenorului a lăsat pe toată lumea fără replică. Conform datelor deţinute de primar, contractul lui Ionuţ Cririlă, valabil până în 2011, prevede un salariu net de 77.000 de euro , primeşte 200% din prima unui jucător, decide numirea sau revocarea oricărui persoane la Club, hotărăşte de asemenea salariile jucătorilor, are asigurate maşină şi telefon. „Colegiul Director de acolo ştie de datoriile pe care le are la toate aceste firme”, a spus Gheorghe Falcă, arătând către sală o foaie de hârtie. „Să plătească: ei au comandat, ei au jucat! Cine vrea să ajute UTA, uşa este deschisă la nivel de management şi de finanţare. Noi ajutăm în continuare, sprijinim, dar faceţi o analiză exactă. Este ceva umoristic acolo. Nu există om rău sau om bun în relaţia cu UTA. Colegiul Director a dat vreun leu? Bara a dat sub formă de împrumut, nu putem corecta lucrurile lor”, a încheiat edilul-şef.Dekany a mai luat o dată cuvântul, pentru a menţiona şi el că iniţiatorii proiectului nu au redactat textul, iar personal nu ştia de contractul antrenorului.La sfârşit s-a votat: 3 voturi în favoarea proiectului (Cristea, Dekany şi Moisescu), 4 voturi împotrivă şi 15 abţineri, fapt pentru care proiectul a fost respins. Abţinerile au venit din partea PD-L, evident pentru a nu se interpreta că partidul este împotriva UTA-ei. Pe de altă parte, reprezentanţii Suporter Club UTA se aşteptau ca proiectul să le fie respins, având în vedere ostilitatea din ultimii ani, manifestată de primar şi de PD-L împotriva clubului fanion al Aradului. În schimb, având în vedere atitudinea primarului din cadrul şedinţei, reprezentanţii SCU se gândesc să-l acţioneze pe edil în instanţă.
Numai veşti proasteŞedinţa de ieri a adus numai veşti proaste pentru arădeni: s-a decis scumpirea cu 20% a abonamentelor la transportul în comun, scumpirea gigacaloriei cu 21 de lei, precum şi pătrunderea traficului greu prin municipiu timp de o lună de zile, atât cât vor dura lucrările de reabilitare la centură. Toate acestea în luna martie. Primarul a dorit să menţioneze faptul că trecerea celor patru drumuri din domeniul public al municipiului în domeniul public al statului este o realizare pentru municipiu, pentru că Guvernul va plăti aproximativ 2.000.000 de euro pentru repararea acestor drumuri, bani care altfel ar fi trebuit să fie plătiţi din bugetul municipiului.
Sursa:
Observator.info