Stire

Preţul alimentelor va creşte cu 10% la ?nceputul lunii aprilie

01.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Criza financiară aduce un nou val de scumpiri. Va creşte preţul la alimente, dar şi la produsele şi serviciile, care asigură traiul de zi cu zi. Probleme vor fi şi la capitolul credite, iar rata şomajului va fi din ce în ce mai ridicată. Tot mai multe sectoare vor resimţi criza economică în următoarea perioadă, pe fondul deprecierii leului, şi nu e de mirare, dacă luăm în calcul faptul că România s-a situat pe locul trei între ţările europene la capitolul inflaţie, cu o rată de 6,8, comparativ cu o medie de 1,7 a spaţiului european.În aceste condiţii, lunile care vin se anunţă dificile pentru români, care vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar atât pentru alimente, cât şi pentru servicii. Mai precis, ţara noastră depinde în mod semnificativ de importuri, motiv pentru care deprecierea accentuată a leului în raport cu moneda europeană va creşte preţul alimentelor cu până la 10% la începutul lunii aprilie, avertizează specialiştii. În această categorie intră carnea de porc, mezelurile dar şi zahărul şi dulciurile.

Probleme vor avea însă şi micii producători, ameninţaţi de faliment pe fondul scăderii consumului. În cel mai rău caz, 70% dintre aceştia ar putea să dispară până la sfârşitul anului.Vor supravieţui, în schimb, marile companii multinaţionale, care deţin deja cote consistente din piaţă. Scăderea vânzărilor şi creşterea preţurilor vor afecta şi industria prelucrătoare, construcţiile, comerţul, dar şi sectorul de servicii. În plus, numărul şomerilor ar putea ajunge chiar la 350.000 până la sfârşitul anului, dacă măsurile care să reducă efectele crizei se vor lăsa prea mult aşteptate.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/