Stire

Daniela şi Adrian Dodean, Andrei Gag şi Marius Copil, performerii ?nceputului de an la CSM Arad

11.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Rezultatele foarte bune, atât la nivel naţional cât şi internaţional, obţinute recent de sportivii Clubului Sportiv Municipal, s-au soldat cu o conferinţă de presă organizată ieri, de conducerea clubului

Recentele performanţe obţinute de sportivii CSM-ului nu au fost trecute cu vederea de conducerea clubului. Astfel, ieri a avut loc la sediul CSM o conferinţă de presă la care au luat parte directorul Viorel Bitang, directorul adjunct Vasile Păltineanu, dar şi doi dintre cei mai valoroşi sportivi ai Aradului, Daniela Dodean şi Andrei Gag, ambii însoţiţi de antrenorii lor, Cristian Dodean, respectiv Ionel Oprea. Nu au putut onora cu prezenţa această întâlnire, din cauza programului foarte încărcat, Marius Copil, autorul unui debut de poveste în Cupa Davis şi Adrian Dodean, care a cucerit recent titlul de campion naţional la tenis de masă. Directorul CSM-ului a dorit să remarce în mod deosebit rezultatele de excepţie obţinute în ultima săptămână: „Suntem mândri de aceste rezultate ale sportivilor noştri, pe care ţin să îi felicit şi cu această ocazie şi pe care îi vom sprijini în continuare.  Vom face eforturi ca anul viitor să atragem Campionatele Naţionale de tenis de masă la Arad”, a spus Viorel Bitang. Daniela Dodean ne-a povestit pe scurt impresiile de la recent încheiata ediţie a „naţionalelor” de tenis de masă, de la Constanţa: „În finala de simplu am jucat cu prietena şi colega mea Samara. La 3-3 la seturi şi 1-0 a fost o minge trimisă în aut de ea, dar arbitrul nu a semnalizat nimic, am avut 10-8 şi două mingi de meci tot în setul decisiv dar până la urmă am pierdut meciul şi titlul naţional. Nu e nimic, sunt tânără şi am tot timpul în faţă să obţin alte titluri şi rezultate foarte bune, poate că la anul pot câştiga chiar pe teren propriu la Arad. Mă bucur în primul rând pentru Adi, care a câştigat titlul naţional, eu v-am spus încă de acum câteva luni că vor apărea rezultatele şi în cazul lui, pentru că îl urmăresc şi a progresat foarte mult.”

Daniela Dodean: „Îmi propun să ajung între primele zece jucătoare din lume!”
Dana ne-a descris pe scurt şi obiectivele sale pe termen scurt dar şi programul competiţional din perioada următoare: „În ceea ce priveşte echipa mea de club (n.r. Sandonatese), ne-am propus să câştigăm titlul în Italia, mai avem trei meciuri din retur, după care va începe play-off-ul. În clasamentul mondial am planuri foarte mari, îmi propun să ajung în primele zece jucătoare din lume (n.r. Dana ocupă locul 32 mondial), dar pentru asta trebuie să muncesc foarte mult şi chiar mi-am propus să intensific şi mai mult pregătirea în următorii doi ani. În perioada următoare, voi participa cu siguranţă la Openul Germaniei, de la Bremen, programat în perioada 19-22 martie, apoi vom avea meci în Ungaria, cu naţionala, în cadrul Ligii Europene, după care urmează pregătirile pentru Campionatul Mondial din 22-26 aprilie, cu stagii în Austria şi Italia. La „mondiale”, unde îmi doresc enorm să fie prezent şi fratele meu, Adi, voi concura la simplu şi dublu fete. În paralel, voi mai avea meciuri şi în campionatul italian.”

Andrei Gag, marea speranţă a atletismului arădean
Andrei Gag este unul dintre cei mai de perspectivă atleţi din ţară, sportivul cu dublă legitimare CSM Arad – LPS Arad obnţinând recent rezultate foarte bune la „naţionalele” de aruncări lungi: „Am 17 ani, învăţ la Liceul cu Program Sportiv şi sunt component al lotului naţional de juniori. Am obţinut la recenta competiţie primul loc la juniori, locul trei la tineret şi poziţia a patra la seniori, toate în proba de disc. Concurez şi la greutate, probă în care am obţinut locul întâi la juniori, locul doi la tineret şi patru la seniori la Campionatele Naţionale de sală. Până la Campionatul European din luna iulie, de la Novi Sad, unde sper să obţin un rezultat cât mai bun, o să mai particip la Grand Prix-uri naţionale şi la Campionatele Naţionale de vară”, a spus Gag.

Bernadett Balint a debutat, la doar 13 ani, la „naţionalele” de seniori
Cristian Dodean, antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă  a CSM-ului a ţinut să evidenţieze şi progresul făcut de Bernadett Balint, care la numai 13 ani a debutat la „naţionalele” de senioare la tenis de masă: „Bernadett avut o evoluţie onorabilă, a câştigat tot în grupă şi în faza eliminatorie a avut ghionul să joace cu o sportivă în vârstă de 30 de ani, meci în care şi-a spus cuvântul experienţa superioadă a adversarei. Oricum, este un pas înainte pentru ea. Şi băieţii au trecut de faza grupelor, astfel că echipa noastră şi-a îndeplinit obiectivele.”

Sursa: Observator.info

Autor: Sorin Haut ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/