Stire

Preţurile pentru accesul la Ştrandul ?Neptun? explodează!

12.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Oferta primăriei pentru vara 2009: abonamente pentru un sezon la Ştrand cu 400% mai scumpe decât anul trecut (sau de 5 ori mai scumpe, dacă preferaţi), iar bilete cu „doar” 200% mai piperate (de trei ori mai scumpe).  Preţurile acestea probabil că vor rezolva şi aglomeraţia din cele 3 bazine ale Ştrandului, pentru care tot noi am plătit peste 3 milioane de euro anul trecut.

Opt consilieri municipali susţin proiectul de hotărâre expus începând de ieri la „transparenţă decizională”, referitor la administrarea zonelor de agrement din subordinea Consiliului Local Municipal.

S-au propus în acest context, tarife scumpite pentru accesul în Ştrandul „Neptun”.  Se stabilesc totodată două zone: zona ştrandului pentru adulţi şi tineret – zona I, şi zona comercială şi a căsuţelor – zona II.
Ne-au scumpit transportul şi gigacaloria, iar acum ne scumpesc şi distracţia. Vara nu trebuie să plătim căldura, însă ieşim tot pe acolo ca şi costuri, dacă va trebui să plătim preţurile propuse de consilierii municipali pentru accesul pe Ştrand.

Zona I - bazine
Dacă anul trecut un abonament costa 80 de lei/sezon, anul acesta preţul va fi de 400 de lei (iar cele cu preţ redus vor fi de 100 de lei, de la 30 de lei cât erau anul trecut); Un bilet de intrare va avea contravaloarea de 7,5 lei, de la 2,5 cât a fost anul trecut. Preţul redus al biletelor va fi de 4,5 lei.
Date fiind acestea, se estimează încasări de 1.900.000 de lei pentru această zonă.

Zona II – zona comercială şi a căsuţelor
Nici această zonă nu a fost uitată de aleşi. Deşi arădenii vor merge aici în scopul de a cheltui nişte bani, sau pentru că şi-au plătit abonamente pentru căsuţe, trebuie să plătească totuşi şi un bilet de acces în valoare de 2,5 lei. Chiriaşii din căsuţe vor putea totuşi să-şi facă abonamente cu 130 de lei. Veniturile estimate sunt de 700.000 de lei.
Un tichet pentru parcare, valabil o zi, va costa 100 de lei pentru chiriaşii căsuţelor şi agenţii economici. Chiria unei căsuţe va fi de 350 de euro, de la 264 cât a fost până acum pentru un sezon.
Autorităţile se aşteaptă să încaseze în total prin Ştrandul „Neptun”, 2.788.000 de lei.

Patinoar
Pentru că trebuie să ne facem deja sanie pentru la iarnă, se scumpesc „un pic” şi tarifele de la Patinoar. Tariful de intrare va fi de 9,5 lei pentru o oră, respectiv
11 lei pentru o oră şi jumătate, faţă de 8,5 lei, respectiv 10 lei pentru 90 de minute, cât plăteam anul trecut.
Închirierea patinelor va costa şi ea cu
1 leu mai mult, adică 4 lei/pereche/oră, sau 5 lei/pereche/oră şi jumătate.
Abonamentul săptămânal creşte ca preţ de la 50 de lei, la 60 de lei, iar cel lunar de la 150 de lei, la 250 de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/