Stire

Bugetul municipiului din acest an este cu 33.000.000 de lei mai mare dec?t cel de anul trecut

16.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Proiectul pentru bugetul municipiului Arad, se află în aceste zile la transparenţă pe site-ul primăriei, pentru consultanţă. După cum vă informam în ediţia de weekend a cotidianului nostru,  bugetul general al municipiului este anul acesta de 530.870.000 de lei, cu aproape 33.000.000 de lei mai mare decât cel de anul trecut. Bugetul local va fi de 326. 600.000 de lei faţă de 313.800.000 de lei în 2008). Şi bugetul creditelor externe creşte anul acesta de la 116.000.000, cât a fost anul trecut, la aproape 160.000.000 de lei, bani care vor fi folosiţi pentru finanţarea proiectelor importante care se desfăşoară în Arad.
Cheltuielile de personal vor fi anul acesta de 127.100.000 de lei (106. 000.000 de lei în 2008), cheltuielile de întreţinere s-au redus cu 15%, cheltuielile pentru reparaţii sunt de 2.420.000 de lei. Subvenţiile pentru transportul în comun sunt de 6.600.000 de lei (3.500.000 de lei anul trecut), adică 30% din cheltuielile totale de funcţionare. Subvenţia pentru energia termică livrată populaţiei este şi ea de 10.000.000 de lei, iar ratele pentru împrumutul BERD se ridică şi ele anul acesta la 10.000.000 de lei. Anul trecut pentru rambursări de credite fuseseră alocaţi 4.200.000 de lei). Pentru întreţinerea oraşului vor fi folosiţi aproape 40. 000.000 de lei, cei mai mulţi (15.600.000 de lei) pentru întreţinerea şi repararea străzilor, iar suma cea mai mică va fi repartizată pentru alimentări cu apă – 70.000 de lei. Tot aici se încadrează ş sumele care vor fi plătite în perioada lucrărilor BERD pentru transportul în comun cu autobuzele: 1.400.000 de lei.
Fondul de rulment în valoare de 13.000.000 de lei se va utiliza pentru acoperirea unor goluri de casă, respectivpentru realizarea unor investiţii precum construirea unei săli de clasă, restaurarea şi reamplasarea Monumentului „Sfânta Treime” din piatră, amenajarea Ştrandului „Neptun”, utilităţi în zona de locuinţe Micălaca Est, modernizarea iluminatului public, punerea în valoare a Parcului Reconcilierii.
Poliţia Comunitară va consuma şi ea 5.500.000 de lei, pentru sănătate se vor repartiza 361.000 de lei (936.000 de lei anul trecut), pentru cultură, recreere şi religie – 20.404.000 de lei.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” va primi în acest an aproape 3.000.000 de lei 3.500.000 anul trecut), Teatrul de Marionete – 1. 414. 000 de lei (1.575.000 de lei în 2008), Filarmonica de Stat – 4.650.000 de lei. Casa de cultură a municipiului va obţine şi ea 1.700.000 de lei. Pentru consolidarea şi restaurarea monumentelor istorice se vor folosi 153.000 de lei, iar pentru sport au fost repartizaţi 700.000 de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/