“Cinci noi programe cu finanţare de la Uniunea Europeană pentru fermieri. Se vor acorda fonduri nerambursabile pentru instalarea tinerilor fermieri, încurajarea activităţilor turistice, înfiinţarea grupurilor de producători şi pentru sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”. Un text care ar trebui să entuziasmeze întreprinzătorii, dar iată că totul nu e decât un efemer balon de săpun. Realitatea acestor programe teoretice e contrazisă de realitate. Exemplu, vizita la ferma din Turnu a Nataliei Vasile.

Natalia Vasile, bucureşteancă get-beget, a crescut în „buricul târgului”, zona Unirii. „Am fost atrasă încă de mică de artă, cultură şi m-am format - aş putea spune - la şcoala lui Pitiş, pe care-l consider unul dintre cei mai compleţi artişti. Am fost un împătimit al teatrului şi muzeelor şi am iubit cu fervoare Bucureştiul până în anii 80. Apoi, totul a luat o turnură întunecată”, iar „Bucureştiul iubit” a dispărut într-o ţiganiadă kitchoasă, ne face să înţelegem. Natalia este o femeie tânără şi plină de şarm, deşteaptă, tenace şi plină de iniţiativă. Aproape că nu-ţi vine să crezi că bucureşteanca ce şi-a păstra intact accentul „micii Viene” - a lăsat totul pentru o fermă cu animale, pentru o afacere care cere enorm de multă trudă, îndemânare, studiu, ambiţie şi calitatea de a fi mereu pe fază. „În consecinţă, am luat o hotărâre importantă şi grea, aceea de a părăsi oraşul natal, având deja trasată o idee clară despre o afacere care, în condiţii normale - e rentabilă în orice ţară din lume cu pământ arabil: agricultură, zootehnie. Am căutat de închiriat sau cumpărat o fermă în Ardeal, dar nu am găsit decât aici, la Turnu. Când am intrat prima oară în fosta Agroindustriala, gunoiul şi mizeria erau atât de mari, încât, dacă te urcai pe ele ajungeai cu mâna la tavan! Cam aşa mi-am început afacerea...” - zâmbeşte amar fermiera blondă. Asta a fost cu peste 10 ani în urmă... A urmat o muncă titanică pentru a civiliza acest loc degradat. „Am adus sute de tone de pământ, am nivelat, am făcut curat, am igienizat, altfel nu se putea începe nimic! Împreună cu soţul meu am prospectat piaţa, am făcut numeroase studii, am citit cărţi de specialitate şi numai după aceea am trecut, efectiv, la treabă!”

Proiecte costisitoare cu cerinţe exagerate, absurde!
Afacerea Nataliei se întinde pe aproximativ 5 hectare. „Achiziţionez ovine, miei, în special - care sunt trecuţi în regim de îngrăşare timp de o lună, după care îi vând în Italia, Grecia, Germania, Croaţia. Mă ocup, evident şi de producerea hranei necesare animalelor şi nu e un lucru deloc uşor”. La început, procentul de rulare a fost de 20.000 de capete ovine pe lună, dar acum s-a stabilit la 10.000. „Achiziţionarea animalelor este destul de  anevoioasă, tocmai pentru că lucrăm cu oamenii, respectiv cu ciobanii... Eu am o altă viziune asupra acestei munci de fermier. Îmi place ca totul să fie modernizat, grajdul să fie curat, hrana naturală, iar animalele sănătoase! Din păcate, în România, mentalitatea a rămas aproape neschimbată, înapoiată, iar cei care vor să facă afaceri în acest domeniu nu sunt interesaţi decât de umplera buzunarului, ignorând aceste principii de bază, fără de care zootehnia, agricultura nu e nimic altceva decât o bătaie de joc!” Să vorbim, însă, despre greutăţi... Cine crede că a demara o (astfel de) afacere – e o treabă care se rezolvă în timp optim, în interesul întreprinzătorului, se înşeală. Te loveşti de o imensă birocraţie care costă bani serioşi şi timp din plin. Nimeni nu ştie exact care e documentaţia exactă pentru un dosar de fermier, agricultor, mic întreprinzător, în general. Şi, dacă ai reuşit, până la urmă să-ţi faci dosarul (care costă o avere!) nu ştii dacă va fi aprobat şi care sunt criteriile (exagerate) care duc la finanţarea proiectului. Natalia şi soţul ei sunt oameni umblaţi în lume, au studiat piaţa internă şi externă, economiile statelor dezvoltate. „La noi sunt destule posibilităţi, dar se pun beţe în roate celui care vrea să întreprindă ceva! De ce?!” Numeroşi investitori s-au plâns de birocraţia inutilă şi costisitoare din România, de şpăgile care trebuiesc date ca să fii, cât de cât, băgat în seamă; ca urmare, oamenii au plecat dezamăgiţi, iar nouă ne-a rămas buhul de ţară a corupţiei generalizate, un spaţiu unde un om cinstit, muncitor şi plin de iniţiativă nu are nicio şansă să-şi construiască o afacere!

„Nu există niciun sprijin real pentru întreprinzători!”
Pentru a începe o afacere e nevoie de bani. Pentru asta trebuie să faci proiect, iar acesta presupune documentaţii serioase. „Sunt multe programe care, teoretic, vin în sprijinul întreprinzătorilor, dar, practic, ajungi la bani foarte greu sau deloc. România nu are viitor decât pe plan agricol, cel puţin deocamdată. Sectorul agricol este în continuare dezastruos, necesarul intern  este cu totul nesatisfăcător, şi, ce e mai grav, actualmente nicio bancă nu acordă credite, iar banca agricolă e doar o amintire! Nicio bancă din România, cu toate programele de creditare a micilor întreprinzători – nu dă un ban pentru agricultori sau fermieri. Proiectele se fac, dar nu există cofinaţare! Banca te întreabă câţi bani pui la afacere?! Păi ce ajutor e ăsta şi în funcţie de ce fel de criterii?! Am intrat în criză, asta e clar, iar căderea e extrem de vizibilă la exporturi şi producţia industrială. Agricultura, nici nu mai vorbesc, e la pământ, atâta timp cât importăm mâncare de afară!  Băncile s-au ocupat exagerat de creditarea în domeniul imobiliar, dar iată că această perspectivă de câştiguri se prăbuşeşte. Infuzia de bani trebuie pompată în agricultură, un domeniu prosper dacă ai cap! Nu este nevoie de pomană, ci doar de susţinere prin creditare. Subvenţiile nu rezolvă nimic. Cine poate rezista fără credite, înseamnă că nu produce nimic! Din păcate, noi, întreprinzătorii suntem momiţi cu tot felul de programe naţionale sau europene, dar deciziile de creditare se iau doar la Bucureşti. Acolo se hotărăşte soarta economiei româneşti, iar criteriile sunt partinice şi de clică, nicidecum de interes naţional, aşa cum ar trebui să fie!” Ar fi multe de spus din acest punct de vedere, dar articolele pe această temă generoasă şi ...dureroasă sunt în plină continuare.

„Vreau modernizare şi diversificare!” 
Natalia îşi doreşte diversificarea afacerii începute. „În ultimii doi ani am văzut că nu se mai poate câştiga doar din îngrăşarea animalelor. Sunt cam trei luni pe an când nu produc nimic, iar acest timp trebuie umplut. De aceea am nevoie de credite, pentru că, paralel cu activitatea de îngrăşare vreau să ne dezvoltăm efectivele de matcă. Avem în plan obţinerea unei brânze speciale! Ciobanii, în general, nu au viziune, nu au un plan de viitor, treaba merge în virtutea inerţiei, deşi aici se pot obţine rase noi, superioare de ovine. Pe de altă parte, nu au nici posibilităţi, nu primesc credite. Am mare încredere în cercetarea ştiiţifică - cea care va hotârî, efectiv, viitorul în orice domeniu”. Ferma Nataliei este un colţ de rai, nu doar pentru animale, dar şi pentru cei care lucrează aici. „Consider că atât animalul cât şi omul trebuiesc respectaţi. Animalele au parte de curăţenie şi hrană sănătoasă, sunt verificate sanitar-veterinar, iar muncitorii pot mânca la cantina pe care am amenajat-o modern. Ideea mea de afacere nu s-a oprit, însă, aici: vreau să mai achiziţionez vaci, oi şi capre în vederea prelucrării produselor pentru obţinerea unei brânze speciale. Pentru asta e nevoie însă, de tehnologie performantă, utilaje, modernizări, cu alte cuvinte, investiţii, deci... bani!” Ferma UNICOM 3N 2000  (Export-transport animale vii, berbecuţi) există printr-un efort considerabil, muncă şi informare continuă, prospectarea pieţei, tenacitate şi pasiune - elemente care certifică longevitatea unei activităţi în faţa căreia mulţi întreprinzători şi-au depus armele.

Sursa: Observator.info