Colegul nostru, Nelu, într-un puseu de personalitate care de obicei nu îi lipsește în ședințele de machetã, ne-a spus verde în fațã cã suntem niște proști dacã insistãm cu subiectul celor care parcheazã ca niște nesimțiți pe strada Mețianu. Și ce dacã este singura stradã pietonalã din centrul Aradului, unde dacã s-ar respecta indicatoarele rutiere nici nu ar fi permis sã se intre cu mașina?! S-a tot scris despre nesimțiții care nu respectã nicio regulã și despre nesimțiții care le permit sã nu respecte nicio regulã: o campanie a ziarului Observator nu va schimba lucrurile în Arad.
Nelu, care gândește ca un arãdean trecut prin multe și știe foarte bine cã la noi în oraș micii, berea și manelele sunt mai convingãtoare pentru electorat decât disciplina și realizãrile, are partea lui de adevãr. În Arad riști sã fii socotit tâmpit dacã pretinzi sã se respecte principii, reguli, legi. Iar strada Mețianu e o vitrinã uriașã a debandadei și legii bunului plac din acest oraș.
Cu toate acestea, ne asumãm riscul sã fim considerați exagerați de naivi („niște proști”, cum se exprimã, radical, Nelu) în demersul nostru de respectare a unor reguli elementare, și recidivãm cu constatarea cã pe strada Mețianu câteva zeci de mașini sunt parcate, unele pe mijlocul strãzii, altele pe trotuar, nu numai incomodând traficul pietonilor, ci pe alocuri fãcându-l chiar imposibil.
Așa cum am mai precizat și în ziarul nostru de ieri, este posibil ca poliția rutierã, care ar trebui sã intervinã (și în orice loc normal chiar ar interveni!) sã fie atât de copleșitã de traficul haotic din oraș, încât sã nu aibã resursele necesare pentru a descinde pe strada Mețianu, pentru a împãrți amenzi fãrã numãr, fãrã numãr, și a ridica mașinile staționate neregulamentar. Dar poliția comunitarã ce pãzește? Unde sunt plutoanele acelea de oameni angajați special sã ne protejeze, sã restabileascã ordinea și disciplina în Arad?!
Îndepãrtarea mașinilor de pe o stradã unde nu ar avea voie sã intre (cel puțin așa indicã indicatoarele rutiere încârnite, la toate colțurile strãzii) ar fi un prim pas pentru reinstaurarea bunului simț în acest locșor din municipiu. Ar trebui sã urmeze, firește, refacerea trotuarelor și a carosabilului, care aratã ca dupã bombardament. Pentru cã, nu-i așa, un oraș de caracter trebuie sã își permitã mãcar o porțiune de corso nealteratã de nesimțire și de indolențã. Pardon? Ce legãturã are Aradul cu un oraș de caracter? Pãi are! Nu cu caracterul orașului nostru sunt probleme, ci cu al unora care ar trebui sã îl gestioneze cu cinste și spirit gospodãresc, în loc sã îl lase sã se degradeze și sã fie umilit de șmecheri.
Degringolada de pe strada Mețianu îmi amintește despre un alt caz pentru care, la vremea respectivã, ziarul Observator a ridicat glasul: era vorba despre blocarea strãzii Cornului cu niște bare de fier de cãtre un locatar care vroia sã nu mai fie deranjat de mașinile ce trec pe lângã casa sa – blocare despre care poliția și primãria susțineau cã este abuzivã, dar nu au intervenit. Motivul oficial al neimplicãrii a fost cã autoritãțile nu au gãsit, timp de câteva luni de zile, un flex cu care sã taie barele de fier (cât de prost trebuie sã fii ca sã spui asta, darmite sã o și crezi!). Neoficial, omul care a pus barele este bazat, a fost printre cei mai importanți din județ, într-o vreme, pãstrându-și sistemul de pile, cunoștințe și relații care la nevoie a intervenit pentru el, chiar dacã se comisese, cum spun autoritãțile, un abuz.
Nu cred cã este inutil sã îți dai glas nemulțumirilor, sã iei atitudine, sã te implici. Dacã sunt lucruri nelalocul lor care, totuși, nu se corecteazã, este fiindcã nu existã o solidaritate pentru corectarea lor. Nu cred cã ești un prost dacã vrei sã trãiești dupã reguli, dacã ai pretenții. Mai degrabã ești luat de prost, profitându-se tocmai de faptul cã sunt puțini, prea puțini arãdenii care au curajul și simt cã are sens sã se manifeste. Sunt puțini cei ce chiar cred cã rostul lor nu este doar sã punã ștampile în necunoștințã de cauzã pe buletine de vot, pentru cã – indiferent cum este gestionat orașul în care trãiesc - agreeazã chiolhanurile cu care le este cumpãratã bunãvoința, o datã la patru ani.

Sursa: Observator.info