Ineuanii au pierdut la Oroshaza, dar Abrudean e mulţumit de jocul echipei
20.03.2009 ⋅ 0 comentarii
Profitând de faptul că nu va juca vineri în cadrul etapei a treia a Ligii a III-a, CS Ineu a perfectat un joc de verificare în Ungaria. Trupa lui Adrian Abrudean a jucat cu ocupanta primului loc în eşalonul trei au fotbalului maghiar, Oroshaza. După cele 90 de minute, ungurii s-au impus cu 2-0, dar în opinia antrenorului de la CS Ineu scorul are o mai mică importanţă. „Nu m-a interesat în mod deosebit să câştig partida. A fost un meci reuşit din partea noastră şi mă declar mulţumit de jocul cu Oroshaza”, a declarat Adrian Abrudean. De menţionat că cele două goluri ale formaţiei maghiare au fost înscrise în ultimele cinci minute ale meciului, când la CS Ineu erau în echipă şase juniori. „Nu are importanţă scorul ci faptul că am jucat bine. Am controlat tot meciului, însă pe final am primit două goluri stupide. Repet, a fost un test reuşit din toate punctele de vedere, mai ales că între cele două conduceri s-a legat şi o prietenie”, a spus tehnicianul de la CS Ineu. Adrian Abrudean a folosit pe parcursul meciului două formule de echipă. În prima repriză a fost trimis în teren următorul „11”: Krajkar – Popa, D. Maghici, A.Lengyel, Hulber, Gherghel, Ciubăncan, Fl.Gâlcă, D. Lengyel, Muntean, Fl. Pavel. În cea de-a doua repriză, CS Ineu a jucat în următoarea formulă: Dragoş (junior, 15 ani!!!) – Crişan, Lucea, A.Pavel, Hălmăgean, Homorogan, Iaroş, Fl.Gâlcă, Cozea, A. Mihai, Burian.
Irimia şi Aldea, menajaţi
CS Ineu a evoluat la Oroshaza fără două piese importante. Cristian Irimia nu a fost folosit nici un minut, deşi a făcut deplasarea în Ungaria. Portarul ineuan este suspendat pentru confruntarea de la Simeria de săptămâna viitoare, iar Sorin Aldea este în continuare sub supraveghere medicală, după accidentarea suferită în partida cu Becicherecu Mic. „Aldea va începe de luni antrenamente. Cu siguranţă va putea juca la Simeria”, a declarat Abrudean. Altfel, ieri, ineuanii au primit o zi liberă din partea antrenorului, urmând ca vineri şi sâmbătă să bifeze ultimele două antrenamente din această săptămână.
Krajkar: „Sunt pregătit să nu primesc gol”
Alexandru Krajkar va fi titularul ineuanilor în partida de săptămâna viitoare de la Simeria. Talentatul portar arădean spune că se pregăteşte cu seriozitate să nu dezamăgească. După cum se cunoaşte, în tur, Krajkar a apărat poarta celor de la CS Ineu în partida cu FC Timişoara, meci în care a încasat şapte goluri. „Nu va mai fi ca la Timişoara. Sunt pregătit să fac un meci bun. Mă antrenez foarte bine şi sperăm să obţinem un rezultat pozitiv la Simeria”, a declarat Alex Krajkar. De menţionat că poartarul arădean a preferat să „fenteze” cheful de la finalul meciului de la Oroshaza şi a venit în România înaintea echipei. „Am plecat imediat după meci cu tatăl meu”, a recunoscut portarul de la CS Ineu.
Sursa: Observator.info
Autor: Daniel Berar ⋅