Stire
Cinci răniţi ?ntr-o explozie produsă ?ntr-o garsonieră din Caransebeş
21.03.2009
⋅ 0 comentarii
Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite, vineri, în urma unei explozii produsă într-o garsonieră dintr-un bloc din Caransebeş, primele cercetări indicând că deflagraţia ar fi fost provocată de scurgeri de gaz.Cei doi copii au fost internaţi în Clinica de arşi a Spitalului "Grigore Alexandrescu" şi vor fi supuşi unor investigaţii pentru a vedea dacă au şi arsuri de căi respiratorii, a declarat profesorul Dan Enescu.Copiii au fost aduşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" în jurul orei 21.00, cu arsuri pe 45-50 la sută din suprafaţa corpului şi vor fi supuşi unor investigaţii pentru a vedea dacă au suferit şi arsuri ale căilor respiratorii, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, şeful Clinicii de arşi a unităţii sanitare, profesorul Dan Enescu.Acesta a precizat că cei doi copii au arsuri pe faţă, mâini şi abdomen şi vor fi duşi în sala de operaţii pentru toaletarea şi îngrijirea rănilor. Şeful Clinicii de arşi speră că cei doi copii vor fi recuperaţi, precizând însă că perioada de recuperare va fi mai lungă.
Cei trei adulţi au fost internaţi la Casa Austria din Timişoara. Potrivit chirurgului plastic Gheorghe Nodiţi de la Casa Austria, în cea mai gravă stare se află o femeie în vârstă de 65 de ani, bunica celor doi copii care au fost răniţi în explozie, iar ceilalţi doi adulţi au arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, însă acestea "nu sunt la fel de profunde"."Cei trei, bunica, bunicul şi mama copiilor, au fost internaţi la terapie intensivă. În cea mai gravă strare se află femeia în vârstă de 65 de ani, bunica micuţilor, care are arsuri pe 85 la sută din suprafaţa corpului. De cum a ajuns la noi a pus probleme şi de aceea am decis să nu o operăm acum. Acum se află la terapie intensivă, dar pronosticul este rezervat, şansele ei de supravieţuire sunt foarte mici", a spus Nodiţi.Potrivit concluziilor preliminare ale comisiei tehnice a E.ON Gaz Distribuţie, explozia în care au fost rănite cele cinci persoane a fost provocată de o acumulare de gaze, fiind depistate scăpări de gaze de la aragazul care era montat ilegal.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info