Nu ştiu câţi dintre arădenii microbişti îşi mai amintesc faptul că Dumitru Branc, unul dintre primarii boemi şi iubiţi ai oraşului, a fost condamnat la închisoare printre altele şi pentru că a cerut unui agent economic o sponsorizare de cinci milioane de lei pentru UTA (ceea ce la vremea respectivă reprezenta vreo trei salarii minime pe economie – lui Branc i s-a mai reproşat şi folosirea abuzivă a telefonului mobil de serviciu şi faptul că şi-a parcat maşina de serviciu, a primăriei, în garajul său de acasă). Se punea problema atunci ca echipa să nu facă o deplasare şi să fie depunctată, în Divizia B, iar primarul i-a cerut unui agent economic a cărui amendă pentru o construcţie ilegală o anulase, să contribuie, DACĂ VREA, la sprijinirea UTA-ei, cu jumătate din suma amenzii anulate.

Atenţie: amenda nu fusese anulată în schimbul sponsorizării, ci fiindcă lui Branc i s-a părut stupid să sancţioneze un arădean care îşi betonase o platformă pentru ghereta unde făcea comerţ. A fost unul dintre cele mai solide capete de acuzare împotriva fostului primar, condamnat cu suspendare, în anul 2002 şi a însemnat sfârşitul carierei politice a lui Dumitru Branc. Nu l-am auzit însă niciodată pe omul acesta regretând că s-a implicat pentru UTA, pentru cel mai viu simbol al Aradului. Nu l-am auzit niciodată dorindu-şi ca episodul respectiv să nu se fi întâmplat. Nu l-am văzut revoltat, frustrat, consternat fiindcă un demers al său în favoarea acestui simbol arădean a fost răstălmăcit în mod ticălos şi folosit împotriva sa. Or, asta, cred că demonstrează multă tărie de caracter şi un mare spirit arădean.
Dumitru Branc, care a fost executat la comandă politică, a fost un exemplu de primar implicat şi sunt convins că dacă nu era îndepărtat mârşav din fruntea Aradului, pentru găselniţe ridicole, astăzi simbolurile oraşului (printre care şi UTA) erau mult mai respectate. Branc nu a delegat compentenţe, ci s-a implicat el însuşi; şi-a asumat rolul de preşedinte al Consiliului de Administraţie la clubul UTA şi a negociat preluarea echipei de către investitori italieni şi un grup serios de oameni de afaceri locali implicaţi în fenomenul sportiv nu pentru a satisface o clientelă politică, ci pentru a-şi construi o afacere pe fotbal. Din momentul acela, când UTA era la un pas de retrogradarea în liga a treia, a ajuns în doi ani să joace barajul de promovare în prima divizie şi apoi să promoveze, fiind una din revelaţiile fotbalului românesc. Asta fiindcă a existat dorinţă, pasiune, implicare efectivă şi din partea autorităţilor.
Am făcut paralela cu cazul Branc, ca să se înţeleagă că problemele de la UTA nu sunt noi, ci trenează de câţiva ani de zile. La asta m-am gândit când am citit apelul actualului primar, Gheorghe Falcă, lansat agenţilor economici, prin care îi invită să contribuie financiar, din nou, pentru scoaterea clubului dintr-un alt moment dificil. Ceea ce face Falcă acum este foarte necesar – este un semnal din partea primăriei, a autorităţilor locale, că situaţia este dificilă şi pe lângă implicarea municipalităţii este din nou nevoie şi de solidaritatea mediului economic local. Este foarte clar, şi mă bucur că şi primarul nostru a realizat asta (mai bine mai târziu decât niciodată!) că un simbol al Aradului nu poate fi tratat ca o anexă neproductivă, nedorită; UTA are nevoie de atenţie şi de coeziune, nu de necrolog! Nu îi cere nimeni primarului de acum să facă vreo ilegalitate, aşa cum s-a considerat că a făcut Dumitru Branc, la vremea respectivă, luat de val şi de dorinţa neapărată de a ajuta. Nici nu este cazul de aşa ceva, dar un semnal din partea autorităţilor a fost necesar!
Dacă Gheorghe Falcă a emis un apel oficial, înseamnă că admite că UTA reprezintă un obiectiv de interes local şi a realizat faptul că atunci când primarul doreşte să rezolve o problemă pentru comunitate, o rezolvă – atunci când mimează că doreşte să o rezolve, rămâne fără nicio finalitate. Dacă primarul Branc a reuşit să repună echipa aflată în derivă pe calea performanţei, primarul Falcă, cu mult mai multe pârghii la dispoziţie, are cel puţin aceeaşi şansă. Apelul lui Gheorghe Falcă („Este menirea administraţiei şi responsabilitatea socială a fiecărui om de succes de a promova valorile comunităţii, una din acestea este UTA”) trebuie perceput constructiv, ca un strigăt disperat după ajutor a celui care îşi recunoaşte boala în ultimul moment şi vrea cu orice preţ să se vindece. Primarul a preluat, în sfârşit, temele şi temerile suporterilor UTA, iar dacă astăzi apelul său se alătură vocii celor care suferă alături de simbolul sportului arădean înseamnă o autoritate în plus pentru demersul de salvare a clubului şi o relansare a sloganului de suflet al fiecărui arădean: „Nu lăsaţi UTA să moară! UTA e Arad!”
Şi aşa cum spuneam, dacă există dorinţă, pasiune, implicare efectivă şi din partea autorităţilor, UTA poate renaşte. Pentru că merită(m)!

Sursa: Observator.info