Expo Arad găzduieşte trei t?rguri la ?nceputul lunii viitoare
24.03.2009 ⋅ 0 comentarii
Expo Arad Internaţional împreună cu Asociaţia Română a Electricienilor - sucursala Arad organizează în perioada 2-5 aprilie evenimentul expoziţional care reuneşte trei târguri: Confort Instal 2009 - ediţia a XV-a, târg internaţional de tehnologii, materiale şi instrumente de măsură şi control pentru instalaţii în construcţii, echipamente de încălzire şi climatizare, instalaţii electrice şi sanitare, salonul luminii; Protect 2009 - ediţia a XI-a - Salon de echipamente şi servicii pentru protecţia muncii, salon de sisteme de pază şi protecţie, Salon tehnic- Ediţia a IV- a - Salon de inginerie mecanică, electronică, metalurgie, echipamente de sudură.
Peste 45 de firme din România şi Ungaria vor prezenta ultimele noutăţi în domeniu, în incinta pavilionului B al complexului expoziţional. Categoriile de produse şi servicii oferite de firmele participante în cadrul târgului sunt: materiale şi echipamente pentru instalaţii de alimentare cu apă, instalaţii de încălzire, instalaţii de gaze naturale, combustibile, elemente de îmbinare în instalaţii (fitinguri), baterii, produse cu destinaţie specială; cazane (microcentrale) pentru încălzire centrală şi apă caldă menajeră; cazane pentru încălzire pe combustibil gazos, lichid şi electric. În 4 aprilie, între ora 15 şi ora 18, va avea loc şi un semiar destinat iniţiativei de iluminat ecologic. În cadrul seminarului va fi prezentată şi reţeaua RO 4 Europe.Sursa: Observator.info
Autor: Simina Roz ⋅