Plus de moral pentru CSU ?Goldiş?
25.03.2009
⋅ 0 comentarii
Studenţii pregătiţi de Costel Bogoşel au o serie de trei victorii, motiv pentru au depăşit „linia retrogradării”
CSU „Vasile Goldiş” Arad trece printr-un moment foarte bun. Trei victorii consecutive, în confruntările cu Deva, Câmpia Turzii şi FC Drobeta Turnu-Severin au urcat echipa pregătită de Costel Bogoşel deasupra liniei retrogradării în seria a doua a Ligii II. Emoţiile n-au trecut însă pentru gruparea arădeană, mai ales că se află la egalitate de puncte, 24, cu Mureşul Deva, prima sub linie, şi cu Minerul Lupeni. Aşadar, studenţilor pregătiţi de Costel Bogoşel nu le vor lipsi emoţiile în etape care urmează, însă moralul tuturor, de la conducere, la ultimul junior, este mult mai bun acum, ceea ce e extrem de important pentru o echipă obligată să trăiască sub presiune. „Suntem bine. Acum ne pregătim liniştiţi, deşi nimic nu este jucat. Ne bucurăm puţin, pentru că a am avut o serie pozitivă de meciuri şi de rezultate, dar suntem conştienţi că greul n-a trecut. Este clar că rezultatele au fost bune şi că au venit într-un moment în care aveam nevoie de ele, dar n-au făcut decât să ne aducă încrederea în propriile forţe. Stăm, în sfârşit, bine cu moralul”, a declarat principalul de la CSU „Vasile Goldiş”, Costel Bogoşel. La orizont, pentru trupa condusă de Geta Onu este acum meciul cu Universitatea Cluj-Napoca. Arădenii vor da, sâmbătă, peste un adversar rănit în propriul orgoliu. Victoria la scor obţinută de clujeni în faţa reorganizatei UTA n-a adus echipei linişte şi concentrare, ci o prea mare încredere în propriile forţe şi o supra-doză negativă de optimism. Prin urmare, “U„ Cluj a cedat în următoarele două meciuri, acasă cu Internaţional Curtea de Argeş şi în deplasare la Liberty, eşecurile provocând tensiuni în cadrul echipei. În aceste condiţii, CSU Arad nu va avea o misiune uşoară, sâmbătă la Cluj-Napoca. Va conta însă, cu siguranţă, că până la ora partidei, se vor plăti salariile pe luna februarie şi primele pentru ultimele puncte obţinute. „Avem promisiunea că până vineri ne intră banii, atât pe salarii, cât şi pe prime”, a confirmat Costel Bogoşel. Deşi nu sunt mari, salariile şi primele vor aduce jucătorilor de la CSU „Goldiş” un plus de moral, necesar înaintea unui meci care oricum va fi greu. Altfel, Costel Bogoşel nu va avea, la rândul său, o misiune uşoară în pregătirea jocului. Echipa pe care o antrenează s-a mişcat bine în ultimele trei runde, iar în faţa celor de la FC Drobeta a avut o evoluţie foarte bună. Cum la nivelul lotului nu există jucători suspendaţi sau accidentaţi, alcătuirea primului 11 va ridica probleme. Oricum, indiferent de strategia pe care o va adopta tehnicianul formaţiei arădene, Lung, Filaret, Găldeanu, Bota, Roşca, Luca sau Drăgan nu prea au cum să lipsească din echipa de start. „Da, într-adevăr sarcina mea va fi mai grea, pentru că deocamdată am întreg lotul la dispoziţie. Este, în schimb, o problemă pe care fiecare antrenor şi-o doreşte. Deciziile finale le voi lua cu o zi înaintea meciului, după ultimul antrenament al săptămânii. Până atunci, sper să fim feriţi de accidentări”, a completat Costel Bogoşel.
Sursa:
Observator.info