Stire

Peste 200 de polițiști au fost avansați ?n grad,de Ziua Poliției Rom?ne!

26.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Lucrãtorii Inspectoratului Județean de Poliție au sãrbãtorit ieri Ziua Poliției Române. Astfel cã încã de dimineațã polițiștii au descins pe platoul din fața Teatrului „Ioan Slavici” unde a avut loc o prezentare a dotãrii și tehnicii folosite de cãtre aceștia fiind  expuse  și autoturismele din dotarea IPJ Arad , VW, Logan, autovehiculul folosit de cãtre Detașamentul de Intervenție Rapidã, Laboratorul Criminalistic și motocicletele folosite de polițiștii rutieriști. De asemenea, în zona adiacentã Teatrului, au fost  prezenți și polițiștii de proximitate, care au împãrțit  arãdenilor pliante cu sfaturi preventive și au oferit celor interesați, consiliere.

Începând cu ora 11, manifestarea s-a mutat în incinta Teatrului acolo unde polițiștii și-au așteptat invitații într-un cadru festiv, la care au participat reprezentanții administrației locale și invitați din Bekes, Csongrad și Austria, colaboratori frecvenți ai polițiștilor arãdeni.
Evenimentul a fost marcat de avansãrile în grad a unora dintre lucrãtorii inspectoratului. Cinci ofițeri și șapte agenți de poliție au fost avansați în grad înainte de termen pentru merite deosebite, iar 51 de ofițeri și 151 de agenți de poliție au fost avansați la împlinirea stagiului. În cadrul acestor festivitãți a avut loc și premierea  celor mai buni sportivi, câștigãtorii  competițiilor sportive la fotbal, tir, tenis de masã,  tenis cu piciorul, șah,  karate, organizate cu aceasta ocazie de I.P.J. Arad și Asociația Sportivã Arpolis. Astfel cã la fotbal locul I a fost ocupat de Biroul de poliție Ruralã Arad, iar la tenis cu piciorul de echipa formatã din agent șef Cristian Sãlãgean și agent Ciprian Ardelean. În cazul competițiilor individuale la tir primul clasat a fost agentul principal Grãdinariu Inocențiu, la tenis de masã subinspectorul Meszar Rãzvan, la karate agentul Mãrgãrint Dorin și la șah sa remarcat comisarul șef Vodã Teodor.
Pentru prima datã s-au acordat diplome și cetãțenilor care au o bunã colaborare cu poliția sau care au dat dovadã de integritate cum ar fi returnarea unor sume importante de bani pe care le-au gãsit.
Polițiștii au pregãtit și o surprizã celor prezenți scoțându-și la ivealã talentele pe care nu le pot etala în timpul serviciului. Aceștia au înființat o formație folcloricã cântând și încântând oaspeții cu o suitã de melodii populare atât instrumentale cât și vocale, având-o interpretã pe fiica unui dintre lucrãtorii inspectoratului. Au muncit mai mult de o lunã, însã rezultatele au fost pe mãsurã stârnind ropote de aplauze din partea celor din salã pe chipul cãrora zâmbetele au persistat mult timp. Momentul special organizat de polițiști a fost urmat tot de un moment folcloric susținut de cãlușarii de la Bârsa care au venit la Arad special pentru acest eveniment însoțiți de primarul localitãții.
Șirul evenimentelor dedicate Zilei Poliției Române început încã de marți s-a finalizat tot în fața Teatrului unde mascații de la DPIR au oferit un spectacol pe cinste prin exercițiile demonstrative executate pe platou.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/