Theodor Stolojan este unul dintre cei mai autorizaţi politicieni români, în exprimarea unor poziţii referitoare la situaţia macroeconomică a ţării. Văzut de mulţi români mai degrabă ca fiind un tehnocrat decât un politician, Theodor Stolojan are un discurs extrem de tranşant în ceea ce priveşte necesitatea împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, subiectul-cap de afiş al tuturor publicaţiilor naţionale din ultima vreme. L-am întâlnit pe Theodor Stolojan la ieşirea din restaurantul Parlamentului European şi i-am solicitat să ne spună şi nouă, arădenilor, de ce avem nevoie de banii Fondului.

- Domnule Stolojan, de ce are nevoie România de împrumutul de la FMI?
- România are nevoie de finanţare externă pentru un gol de balanţă de plăţi, adică încasările din comerţul exterior cu bunuri şi servicii a României sunt mult mai mici decât cheltuielile care trebuie să le facă pentru importurile de bunuri şi servicii şi pentru rambursarea datoriei externe pe termen mediu şi lung, care este undeva la 12 miliarde de euro. De asemenea, mai sunt de achitat  şi ceva credite pe termen scurt. Din cauza crizei financiare internaţionale, în România întră capital străin cam la jumătate cât a fost în 2008, iar în acelaşi timp, costul creditelor luate pe piaţa internaţională de capital s-a mărit foarte mult. România a fost, cum se spune, trecută în categoria de investiţii speculative, adică riscul pe care îl văd investitorii în România este mult mai mare decât acum un an sau doi.  În aceste condiţii, dacă noi nu luăm o măsură de prevedere, atunci se întâmplă următorul fenomen: cei care trebuie să achite datorii pe termen mediu şi lung,  sau importuri, se duc pe piaţa valutară românească să cumpere valută, euro sau dolar, pentru  a face plăţile.  Dacă nu avem euro sau dolari, leul se depreciază, iar deprecierea leului înseamnă sărăcirea populaţiei.
- Leul a căzut foarte mult în ultimul an. Să înţelegem că vin vremuri grele?
- Să ne amintim perioada 1997-2000, când a avut loc o depreciere masivă a leului, de la patru, la opt şi până la şaisprezece mii de lei dolarul. Acest gen de depreciere vrem să-l depăşim. Luând acest împrumut de 19 miliarde de euro, pe doi ani de zile, nu facem decât să câştigăm timp. De accea, împrumutul este condiţionat de o serie de reforme de care România are nevoie. Trebuie să punem ordine în sistemul de salarizare din sectorul public pentru ca s-a ajuns la un haos total, la lucruri de neimaginat. Nu se poate să stai pe scaun şi să iei sporuri. De asemenea, trebuie pusă ordine şi în sistemul de pensii.  Au apărut atâtea legi cu sisteme de pensii, prin care s-a creat o inechitate flagrantă. Oamenii care au muncit în aceleaşi condiţii, acelaşi gen de muncă, au pensii cu mult diferite.
- Care ar fi atunci soluţia pentru sistemul românesc de pensii?
- Noi trebuie să introducem sistemul unitar de pensionare. Dacă avem persoane cu situaţii deosebite, trebuie să ţinem seama, nu poţi să pensionezi o balerină la 60 de ani, o pensionezi la 45 de ani. Trebuie tratate diferenţiat aceste aspecte, însă la noi,  judecatorii, parlamentarii şi alte categorii şi-au creat propriul sistem de pensii. O grămadă  de categorii sociale şi-au dat pensii de 80 la sută din ultimul salar, fără nicio legătură între ce a contribuit omul în decursul vieţii la sistemul de pensii şi cât primeşte. Este o nedreptate flagrantă. Avem de pus ordine în ceea ce înseamnă sectorul  public ca atare, în structura acestui sector public. S-au creat  „n” agenţii, fiecare cu propriul tarif că să poată avea venituri proprii şi să nu aibă stavilă în salariile pe care le dau şi în veniturile pe care  le obţin.
- Nu vă este frică de izbucnirea unor proteste sociale datorită acestor măsuri drastice?
- Problema este următoarea: noi nu ne propunem acum ca anumite categorii să piardă din venituri. Trebuie o lege a salarizarii unitare în sectorul public şi în termen de doi-trei-patru ani, prin măriri diferenţiate de salarii, toată lumea să se aşeze în această structură de salarizare în România. În toate ţările, să zicem cu o ordine cât de cât în sectorul public şi în cel privat, medicii au salarii de două-trei-patru ori mai mari decât salariul mediu pe economie. La noi, medicii sunt plătiţi la salariul mediu sau chiar puţin sub. Este o anomalie. Avem circulaţia liberă a forţei de muncă, suntem în Uniunea Europeană şi pierdem în fiecare an medici ai căror pregătire ne costă foarte mult ca ţară. Dacă nu înţelegem aceste corelaţii economice care trebuie respectate, aruncăm banii pe geam. Pregătim medici pentru ţările din Uniunea Europeană. Vrem să facem în continuare risipă de bani, doar pentru că protestează  sindicatele?  Este o opţiune, dar nu cred că este cea corectă.

Sursa: Observator.info