Stire

Autorizaţia pentru terase, mai greu de obţinut anul acesta

27.03.2009 ⋅ 0 comentarii

Primăria a afişat la transparenţă un proiect privind modificarea Regulamentului de desfăşurare a activităţilor comerciale în municipiul Arad.
Prin aplicarea Hotărârii respective a Consiliului Local al Municipiului Arad din 2006, se pare că s-a realizat o stabilizare a situaţiei din municipiu, din punctul de vedere al reclamaţiilor privind zgomotul produs de agenţii economici după ora 23. De asemenea, s-a demarat întocmirea unei baze de date privind agenţii economici din municipiu.
În unele cazuri însă, în aplicarea hotărârii Consiliului Local s-au întâlnit situaţii în care societăţi care nu deţineau autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, au obţinut avizul arhitectului şef pentru ocuparea domeniului public cu terase sezoniere. Mai mult, unele dintre aceste societăţi refuză să solicite obţinerea aceste autorizaţii, mulţumindu-se cu achitarea unor amenzi (oricum cu un cuantum mult mai mic decât cel al autorizaţiei menţionate).
Au apărut probleme în obţinerea acordului vecinilor în cazul societăţilor care funcţionau de mai multă vreme în zonă, fără a avea niciun fel de reclamaţii vizavi de activitatea desfăşurată. Existenţa unor reclamaţii întemeiate ale persoanelor din zona în care îşi desfăşoară activitatea unele persoane fizice sau juridice, după avizarea orarului de funcţionare, face să nu se poată lua niciun fel de măsură pentru reglementarea problemelor apărute.
De aceea modificarea în cauză introduce solicitarea copiei după autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, în cazul solicitării avizului Arhitectului şef pentru ocuparea domeniului public cu terase sezoniere. Totodată, se va elimina din textul hotărârii solicitarea acordului vecinilor (care a creat probleme de obţinere a acestuia şi care poate favoriza obţinerea unor foloase necuvenite de către unii dintre vecini) şi introducerea obligativităţii prezentării unei dovezi de poluare fonică, în cazul activităţilor care pot creea disconfort vecinilor.
Se va solicita depunerea dosarului de autorizare a taxelor şi tarifelor de eliberare, deoarece prin nesolicitarea anticipată a acestora, în arhiva activă a Serviciului autorizaţii s-au acumulat  aproximativ 400 de autorizaţii emise şi neeliberate. „Pentru a putea veni în întâmpinarea cetăţenilor care reclamă unele aspecte legate de funcţionarea unor societăţi propunem introducerea de măsuri complementare, dispuse după verificarea prealabilă a acestor reclamaţii: stabilirea unor măsuri în cadrul procedurii de vizare a autorizaţiilor şi avizelor, precum şi stabilirea unui termen de 60 de zile de la data înfiinţării punctului de lucru până la obţinerea autorizaţiilor şi avizelor.

Sursa: Observator.info

Autor: (D.M.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/