Stire
Ministrul Educaţiei s-a blocat c?nd a descoperit calculatoare nefuncţionale la şcoala din Pecica
27.03.2009
⋅ 0 comentarii
Vizita Ecaterinei Andronescu a fost o surpriză pentru dascălii şi elevii din Pecica, dar a fost o surpriză şi pentru ea, când, a constatat, joi seară, că şcoala este dotată cu calculatoare, însă acestea nu sunt funcţionale: "nu mi-a venit să cred că, deşi există dotările necesare, calculatoarele nu sunt folosite. Mi s-a explicat însă că motivul pentru care calculatoarele zac în pungi este spaţiul insuficient. Voi avea în vedere acest aspect, pentru a nu se întâmpla aşa ceva şi în alte şcoli." Totuşi, ministrul a avut şi motive de bucurie după discuţiile purtate cu elevii şi cu dascălii pecicani. „Am văzut aici nişte elevi ataşaţi de şcoală şi un colectiv de cadre didactice preocupat. Am observat că dascălii lucrează în două schimburi, din cauza spaţiului insuficient pentru numărul prea mare de elevi. Vom încerca să găsim o soluţie prin construirea de spaţii noi. De asemenea, elevii mi-au mulţumit pentru că am redus programul săptămânal la 30 de ore”, afirmă Ecaterina Andronescu. În ceea ce priveşte construirea sau renovarea instituţiilor de învăţământ, Andronescu a explicat că prima dată se va începe cu reabilitarea şcolilor care nu au primit anul trecut avizul sanitar de funcţionare. Apoi, fondurile existente vor fi îndreptate spre grădiniţe şi şcoli aflate deja în renovare. Construcţia campusurilor şcolare va fi continuată dar fondurile vor fi alocate abia după ce se vor face anchete la campusurile deja începute (inclusiv la Nădlac) pentru a vedea cum au fost folosiţi banii. "Nu ne permitem să risipim banii. Vom fi foarte atenţi la ce s-a construit până acum şi nu vom arunca banii degeaba."Ministrul a mai spus că noul Inspector Şcolar General al Aradului va fi un profesor iubit de întreg colectivul de cadre didactice, însă nu a nominalizat.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info