Aradul, gazdă perfectă pentru naţionala de tineret
30.03.2009
⋅ 0 comentarii
România U21 a învins Andorra U21 cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Gângioveanu şi L. Ganea
Aradul a fost, sâmbătă, o gazdă perfectă pentru naţionala de tineret a României * 6500 de spectatori au ţinut să fie alături de reprezentantiva de tineret la meciul cu Andorra din preliminariile Campionatului European 2011 * A ieşit o victorie trasă de păr, cu scorul de 2-0, dar o atmosferă de zile mari. Stadionul „Francisc Neuman” a fost mai plin decât la ultimul meci UTA - Poli Timişoara, semn că apetitul pentru fotbal al arădenilor este foarte mare * S-au vândut toate cele 4300 de bilete scoase pe piaţă, diferenţa până la 6500 fiind făcută de cei care au beneficiat de invitaţiile oferite de FRF şi FCM UTA. „Am rămas profund impresionaţi de publicul arădean, atât eu, cât şi jucătorii. Nu ne aşteptam să jucăm pe un stadion arhiplin, a fost o surpriză foarte plăcută. Ne-am bucurat mult, iar arădenii au oferit o lecţie de fair-play şi ţinem să le mulţumim”, a declarat selecţionerul Emil Săndoi. Despre public a vorbit frumos şi căpitanul Torje. Timişoreanul de la Dinamo a avut parte de-o farsă după finalul partidei, când galeria UTA-ei l-a chemat la salut. Torje s-a executat, iar în momentul în care s-a apropiat de peluză i s-a strigat: „Torje vino-ncoa’ să m..m Timişoara”. Dinamovistul s-a amuzat şi a făcut pe placul arădenilor.
Victoria românilor n-a fost deloc simplă. Naţionala de tineret este în plină formare. A jucat abia al treilea meci în actuala formulă, încă se caută şi e firesc să sufere la capitolul relaţii de joc. De asemenea, Emil Săndoi a fost obligat să improvizeze din cauza problemelor de lot, folosind câţiva jucători pe posturi cu care nu sunt obişnuiţi (Păun joacă pe flancul drept la Bistriţa, iar sâmbătă a evoluat ca fundaş central, Rusescu e atacant, dar a jucat ca mijlocaş central, Gângioveanu joacă pe stânga, sâmbătă a jucat pe dreapta, Torje a fost folosit în banda stângă, ca mijlocaş-atacant, la Dinamo evoluează pe drepta). Cu toate acestea, plus poticnelile de rigoare din joc, tineretul s-a descurcat în faţa ultra-defensivei Andorra şi a bifat un prim succes în preliminarii. După pauză, Săndoi a renunţat la fundaşul stânga Ilie, apelând la un mijlocaş în plus, Bicfalvi, şi până la urmă România U21 a reuşit să spargă zidurile Andorrei şi să înscrie prin Gângioveanu (min. 63, din penalty) şi L. Ganea (min. 72). Selecţionata de tineret rămâne la Arad până marţi, când se mută în Serbia, pentru un amical programat miercuri.
România U21: S. Lung - Măţel, Găman, Păun, S. Ilie (46 Bicfalvi) - Gângioveanu, Rusescu (58 Doman), A. Ionescu (67 Dobroiu) - L. Ganea, M. Costea, Torje. Antrenor: Emil Săndoi.
Andorra U21: Oliva - C. Martinez, Maneiro, Buixo (84 Sirvan), A. Rodrigues - E. Garcia, Bousenine (72 Aloy), Fite, J. Martinez (79 Madeira) - Vales, M. Garcia. Antrenor: Luis Jesus Alvarez.
Sursa:
Observator.info