- Domnule Blidar, cum vã raportaţi, ca unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri autohtoni, la criza economicã din România?- Dupã opinia mea criza era previzibilã. Eu am mai spus-o şi acum cinci ani cã Europa era în surpraproducţie! Pentru România, criza aceasta este dureroasã, dar necesarã! De ce spun asta? România nu are o economie de piaţã funcţionalã. Încercãm sã ne îmbãtãm cu apã rece cã lucrurile merg bine, dar nu este adevãrat. În România nimeni nu ştia cine este bogat, cine este sãrac, dacã este bogat cât de bogat este. Noi suntem mari specialişti în a brava, în a umbla cu body-guard dupã noi şi multe Mercedesuri. Pe mine nu mã caracterizeazã aceste practici şi chiar le detest! Datoritã acestei stãri de a poza în ceea ce mulţi nu erau, induceau în eroare. Dupã primul şoc al crizei financiare a început sã se vadã dacã avem şi oameni de afaceri autentici şi câţi avem, dacã avem şi bogaţi – şi câţi avem! Eu cred cã sfârşitul crizei economice va fi un nou început pentru noi. Cred cã de data asta vom începe sã facem capitalism adevãrat. 
- Dacã abia acum vom intra în capitalismul adevãrat, cum putem numi perioada ultimilor 20 de ani, când ni s-a spus cã, iatã, trãim în sfârşit în capitalism?!- Şmecherie, minciunã, dezinformare, relaţii, nepotism, clientelism politic. Asta a fost România ultimilor 20 de ani!
- Putem trece peste toate acestea?- Cea mai a naibii lecţie este sãrãcia. Dacã ajungem la fundul sacului, n-o sã ne mai putem cãţãra, nu vom mai putea sãri etape, pentru cã peste tot în lume banul conteazã. Cred în acest nou început şi nu cred în nimic ce a fost pânã acum!
- Care credeţi cã va fi impactul social al acestei crize financiare? Mã refer la impactul social şi nu la dramele personale ale unuia sau altuia dintre oamenii de afaceri (este notoriu cazul miliardului german Merckle, care s-a aruncat în faţa trenului pentru cã afacerile sale s-au prãbuşit) – la consecinţe globale.- Eu zic cã Merckle nu din cauza crizei financiare s-a sinucis, aşa cum cei care se vor sinucide la noi de acum încolo, sau în America, nu din cauza crizei financiare cedeazã. Se sinucid din cauza dezmãţului dinainte, a lipsei de realism, a acelei stãri de fals şi de bravare şi nu în ultimul rând a lãcomiei. Vãzând oamenii de afaceri cã lucrurile merg bine în construcţii şi în imobiliare (dacã vã uitaţi în topul celor 300, 75% dacã nu chiar 80% sunt miliardari din bişniţa cu apartamente sau terenuri), se ajunsese la un nivel aberant; aveam deja apartamente mai scumpe decât în Paris sau Viena. Eu am vrut sã îmi cumpãr un spaţiu pe Bulevardul Revoluţiei, în Arad, şi îmi cerea pe el cam de trei ori mai mult decât am dat pe un alt spaţiu în centrul Vienei, la 150 de metri de Domul Sfântul Ştefan! Adicã lumea îşi pierduse simţul mãsurii, iar eu cred cã asta ne va aduce cu picioarele pe pãmânt. Este dureros, dar realist! Noi trebuie sã învãţãm un lucru: nu putem trãi bine înainte de a trãi rãu: este dureros, dar majoritatea nu au vrut sã trãiascã şi rãu. Întâi s-au urcat în Mercedesuri, s-au mutat în viloaie, iar acum trebuie sã dea banii înapoi. Bãncile, datoritã lãcomiei, au pompat bani în oricine. Acum nu îşi mai pot recupera creditele – poate cã îşi meritã soarta.
- Când credeţi cã se va debloca sistemul bancar, pentru cã una din marile probleme de acum este nu numai cã bãncile nu finanţeazã speculaţiile imobiliare, dar nu prea mai finanţeazã pe nimeni, nici mãcar investitorii foarte solizi şi serioşi!- Eu cred cã sistemul bancar, în totalitatea lui, nu stã foarte-foarte rãu, aşa cum pozeazã! Ei nu finanţeazã acum afacerile pentru cã dupã ce au fãcut destule prostii, au finanţat totul într-o neştire care nu avea ce cãuta în sistemul bancar, nu ştiu acum la ce valoarea vor ajunge gajurile, cât vor merge în jos de fapt preţurile gajurilor. S-a ajuns la un dezmãţ pãgubos, care a ajuns şi în America, unde aţi vãzut ce se întâmplã! Lãcomia i-a adus în situaţia actualã. Bãncile care nu şi-au amanetat foarte mult viito rul vor scãpa destul de ieftin. Cele care au pompat enorm, în ideea cã vor recupera totul în 20-25 de ani, vor avea probleme!
- V-aş ruga sã comentaţi douã afirmaţii ale doi oameni de afaceri cu stiluri diferite: Ion ţiriac şi Sorin Ovidiu Vântu. ţiriac spunea cã aceastã crizã financiarã îi va face pe oamenii bogaţi mai bogaţi, iar pe sãraci mai sãraci. Vântu, pe de altã parte, a afirmat cã soluţia acestei crize nu sunt nici statul, nici FMI, sunt oamenii de afaceri.-  Sunt de acord cu ce a spus Vântu, dacã el s-a referit la oamenii de afaceri autentici, nu la oamenii implicaţi în afaceri. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi în afaceri fãrã sã fie în acelaşi timp şi oameni de afaceri! Sunt foarte mulţi samsari, bişniţari – poate 80%! Cred cã soluţia crizei este în curtea oamenilor de afaceri. Dacã ei nu se vor descurca, statul nu o sã îi descurce! Cu afirmaţiile lui ţiriac nu sunt de acord – dovadã cã el este afectat grav la ora actualã! Sunt mii, dacã nu zeci de mii de maşini aduse în leasing, oamenii nu aveau bani sã le plãteascã, le-au returnat. În jurul Bucureştiului sunt câmpuri întregi pline cu maşinile aduse înapoi. Dar, mã rog, este problema lui ţiriac... Nu sunt de acord cã oamenii bogaţi vor fi mai bogaţi iar cei sãraci vor fi mai sãraci. Sigur cã oamenii bogaţi autentici tind sã acumuleze anual câte ceva, numai cã aceastã „bogãţie” are conotaţii diferite. Omul bogat nu este cel care iese cu Maybachul ca sã pozeze. Este cel care câştigã de la an la an mai mult, investeşte mai mult, creeazã locuri de muncã mai bune, mai multe. Bogãţia lui, de fapt, este în afacerile pe care le deruleazã şi nicidecum în etalãrile lui de mare bogãtaş.   
- Printre zicerile despre criza economicã mai este una: unii oameni de afaceri spun cã „nu va mai fi crizã economicã atunci când noi ne vom hotãrî cã nu mai este”. Este o plasare a crizei la nivel mental, a panicii!- Eu cred cã vom ieşi greu din crizã, şi vã spun de ce: guvernul Boc, care este un guvern nepopular, mie mi-a plãcut în perioada de început, dar începe sã nu îmi mai placã, pentru cã a început sã cedeze în strategia sa. Strategia guvernãrii era foarte nepopularã doar pentru 20%  dintre români, dar pentru 80% a fost pozitivã. A fost un dezmãţ bugetar exagerat; nu ştiai ce fond de salarii sã repartizezi într-o anumitã zonã, pentru cã remuneraţiile erau de un anumit cuantum, iar sporurile de câteva ori mai mari. Sporul este un adiţional la salariu, faptul cã a fost de cinci ori mai mare decât salariul, ca în unele cazuri din România, a fost o nebunie!
- Bun, dar salarizarea bugetarilor este decisivã pentru criza din România?- Sistemul bugetar este supradimensionat. Nu are nicio logicã. Este o cloacã de clientelism politic, o adunãturã de neprincepuţi, de neprofesionişti. Toţi care nu vor sã munceascã se duc spre sistemul bugetar. Acolo timpul trece, leafa merge.
- Nu vã va creşte gradul de popularitate cu aceste declaraţii...- Nici nu îmi doresc! Eu aş decima toate regiile autonome, care sunt de fapt un cancer al economiei, care trebuie extirpat. Nu este posibil ca într-o regie cu mii de salariaţi singura preocupare a managementului de acolo este sã cheltuiascã totul, sã nu dea niciun ban la buget. Aşa ceva este, pentru mine, îngrozitor! Mai este o abordare pe care eu nu o pricep dar mi-o explic prin prisma neprofesionalismului celor care au condus sectoarele respective sau chiar ministerele respective: mã refer la anumite agenţii cu capital integral de stat. Ele lucrând cu banii statului considerã cã tot câştigul lor este de fapt la discreţia lor, a consiliului de administraţie, a managementului, şi cã îl pot risipi în voie, pot face ce vor. Dupã pãrerea mea, toate investiţiile din aceastã zonã, inclusiv negocierile pentru salarii, ar trebui sã se facã de reprezentanţii Ministerului de Finanţe (cu toate cã am o pãrere destul de proastã şi despre ãştia dar sunt oricum mai strânşi la pungã) şi nu trebuie sub nicio formã lãsaţi sã îşi facã singuri planurile de investiţii şi bugetele de venituri şi cheltuieli.
- Practic spuneţi cã au un comportament de firmã privatã, de patroni, pe banii statului.- Exact! Iar patronul, care este statul, nu intervine în niciun fel! Îl lasã pe ãla sã risipeascã acolo în voie. Poate cã unge şi directorul acela pe undeva, pe la partid... Vedeţi, aici sunt scurgerile! Aici sunt râuri prin care se scurg banii ţãrii!
- Ministrul Finanţelor este un inginer. Nu e şi asta o problemã, în acest moment?- Nu. Cred cã este compatibil cu funcţia sa, şi vã spun de ce. Noi, România, nu avem economişti. În Ministerul de Finanţe, în mod deosebit, nu existã economişti! Acolo nu existã decât socotitori şi perceptori. Nu au nicio idee, nu ştiu ei cum se fac banii. Atunci, consider cã era nevoie aici de un management, iar managementul este o profesie. Dacã ştii sã faci management nu îţi trebuie multe alte abilitãţi. Eu, de pildã, nu sunt fabricant de vagoane. Unul dintre directorii mei, îmi spunea urmãtorul lucru când fabrica era în gãleatã, cu multe datorii: - „Domnule Blidar, când veţi şti câte şuruburi sunt pe un vagon, o sã vã daţi seama cã din vagoane nu se pot face bani”. Eu i-am rãspuns: - „Dacã eu ştiam câte şuruburi sunt pe vagon, nu aveam nevoie de tine! Aia e treaba ta! Eu ştiu sã fac bani!” Cred cã am demonstrat asta. Dupã trei ani şi-a cerut scuze... Asta, ca o parantezã. Deci cred cã era nevoie de un manager la Ministerul de Finanţe, pentru cã este o cloacã de socotitori care nu au absolut nicio idee economicã, de management financiar. Dacã este nevoie de un ban, ei se gândesc sã mai inventeze un impozit, şi nicidecum sã caute unde este munca la negru, unde este frauda fiscalã, evaziunea – economia subteranã, cum se spune generic. Mai mult, au iniţiat nişte legi total anacronice şi total neeconomice. A impozita hârtii şi nu venituri este imbecilitate. TVA, de exemplu: ai fãcut o hârtie de 100 de miliarde, trebuie sã dai 19 miliarde TVA. Pãi dacã nu ai încasat banii, de unde sã îi dai?! Oricât de bine intenţionat ai fi, nu ai de unde. Nimeni în lume nu impoziteazã decât venituri. Eu am spus-o şi la nivel înalt, în discuţii cu miniştri şi secretari de stat, cã TVA trebuie sã se plãteascã la încasare, iar deducerea sã se facã la platã, numai dupã ce l-au plãtit. Ce mi-a spus un secretar de stat, pe care eu nu l-aş fi angajat nici portar? - „Domnule Blidar, dvs. nu ştiţi sã vã faceţi cash-flow. Învãţaţi şi dvs de la firmele strãine!” Dacã avea şi el un pic de minte, aşa cum nu are, ştia  cã firmele strãine fabricã la noi şi exportã tocmai ca sã scape de TVA. Deci ce sã  învãţ de la ele, sã nu plãtesc nici eu? Sunt foarte dezamãgit de discuţiile pe care le-am avut la Bucureşti cu anumiţi indivizi cocoţaţi pe nişte posturi unde nu ar avea ce cãuta.    
- Specialiştii spun cã în perioade de crizã trebuie sã reduci impozitarea, ca sã ajuţi agenţii economici. Când aceşti economişti ajung la putere sau în funcţii decizionale uitã aceastã reţetã şi nu mai au curajul acestei soluţii liberale... De ce credeţi cã se întâmplã asta?- Foarte simplu: lipsa curajului! Cum spuneam, nu avem economişti. Unii nu ştiu nici tabla înmulţirii, darmite sã facã un raport economic sau sã diagnosticheze anumite probleme. Am observat cã acum, pentru întâia oarã, lucrurile parcã se întâmplã cu mai multã responsabilitate. Eu am mai spus-o: când tu eşti ministrul Finanţelor, ia şi tu primele zece firme româneşti din topul naţional (dar româneşti, nu subsidiarele româneşti ale unor companii internaţionale), pentru cã acestea au demonstrat cã ştiu face bani, şi consultã-te lunar cu managerii lor, pentru cã aşa vei avea întodeauna nişte idei bune.
- La noi managerii aceştia sunt definiţi moguli şi declaraţi duşmanii poporului!- Exact. Ciocoi! Acum, vreau sã spun ceva – eu cred cã presa a fãcut cel mai mare bine dar şi cel mai mare rãu României. Imediat dupã revoluţie tendinţele de concentrare a puterii erau foarte mari, dupã 50 de ani de comunism. Datoritã presei nu şi-au putut face numãrul. Numai cã ce se întâmplã astãzi este dramatic. Presa promoveazã non-valoarea, practicã atacul la persoanã fãrã probe, judecã, intimideazã, de foarte multe ori este o unealtã a unor grupuri mafiote care îşi fac cu ea interesele. Am vãzut cã toţi aţi sãrit pe Coduri, dar dupã pãrerea mea este nevoie de o responsabilizare, pentru cã altfel vã pierdeţi credibilitatea. Sunt profesionişti între Dumneavoastrã, dar sunt şi unii care nu au ce cãuta în presã, nu au cele mai elementare noţiuni de educaţie, nu ştiu pune o întrebare. Toate posturile naţionale sã ne arate de dimineaţa pânã seara o judecãtoare care a bãut un şpriţ, sãptãmâni întregi?! E deja grotesc. Nu ştiu dacã asta e presã, dar eu zic cã nu e. 
- Aş vrea totuşi sã revenim la definirea unor oameni de afaceri ca moguli. Cum vedeţi cooperarea între oamenii politici şi oamenii de afaceri?- În mod normal, o colaborarea între oamenii politici şi oamenii de afaceri ar trebui sã existe. Oamenii politici sunt şi salariaţii noştri, pentru cã noi îi plãtim! Aud câteodatã pe câte unul pe stradã cã strigã: „Banii noştri!” Pãi ãla nu dã niciodatã la buget cât primeşte! Noi putem spune, cei care dãm peste 100 de miliarde pe lunã la buget, „Banii noştri!” Politicienii ar trebui sã aibã un respect deosebit faţã de oamenii de afaceri cinstiţi, nu faţã de şmecherii care au vândut 3000 de case ca persoane fizice şi acum ne dau şi lecţii de moralitate la posturile TV.
- Revenind la crizã. Se spune cã suntem abia la începutul ei – la 20-30% din ce poate însemna, pânã la urmã, criza. Particularizând, cum vedeţi Dumneavoastrã efectul crizei asupra pãturii de mijloc, asupra oamenilor lipsiţi de resurse, care nu dau salarii ci le primesc?- Apogeul crizei înseamnã fundul prãpastiei, dar pânã acolo mai avem. Pânã acum am demonstrat cã nu ştim sã ne adaptãm crizei. Pânã acum am demonstrat cã cei care primesc salarii, nu dau, nu au renunţat la lozincile lor: „Hoţii! Hoţii! Vrem! Vrem!” Sindicatele sunt un mare rãu pentru perioada asta! Liderii de sindicat, care uneori sunt adevãraţi nababi, ştiu foarte bine cã masele sunt foarte uşor de manipulat. Profitã de asta, dar nu pentru amãrâţii care ţipã în vânt, frig şi soare, ci ca sã primeascã ei, sã îşi conserve influenţa şi statutul de instrument de presiune împotriva oricãrei puteri. Noi pânã în anul 2004 am fost conduşi de clasa muncitoare. Am avut un hãbãuc de ministru la Muncã şi un lider de sindicat care acum e ministru al Muncii şi datoritã cãruia vom avea de tras cu un an-doi mai mult, pentru cã el nu este un ministru al muncii, ci un ministru al nemuncii! Prin tot ce a fãcut în perioada anterioarã a încurajat nemunca, hoţia, şmecheria, şi nicidecum munca! Am avut o perioadã, 2004-2008, unde lucrurile începuserã bine, numai cã dupã ruperea Alianţei, rãmânând un singur partid şi neavând cine sã îl tragã de mânecã, şi-a fãcut şi el de cap. Deci datoritã faptului cã românul de rând nu este conştient cã el este ghidonat de nişte şmecheri, vom trece foarte greu peste crizã. Ei nu înţeleg un lucru: decât sã ţip pe stradã şi sã nu muncesc, sã cer nu ştiu câte sporuri care mai de care mai aberante, este mai bine sã am un salariu, chiar şi mai mic, şi sã rãmân la muncã! Nu, el vrea şi una şi alta, şi dacã se poate mai vrea şi în plus.
- Credeţi cã Fondul Monetar Internaţional, de la care ne-am împrumutat zilele trecute cu 20 de miliarde de euro, poate fi aceastã frânã în calea unor excese aberante, cum le numiţi?- Eu sunt un mare critic al FMI, dar în privinţa aceasta cred cã oricum guvernul nu va avea încotro, pentru cã va fi ţinut de laţ. FMI nu a avut nicãieri în lume soluţii prin care sã scoatã o ţarã din crizã. Am cunoscut şi eu cu ani în urmã douã-trei personalitãţi, autointitulate personalitãţi, care veniserã sã negocieze în România; pãrerea mea despre ele a fost groaznicã, economia pe care o fãceau, eu nu o numesc economie.
- Cum vedeţi Dumneavoastrã apogeul crizei financiare din România? Se discutã despre 800 de mii de şomeri, un milion de şomeri...- Sigur, putem avea şi un milion şi mai mult de un milion. Aşa cum am spus, la noi se încurajeazã munca, nu nemunca. Pe vremuri, un inginer român care pleca în strãinãtate spãla vase, mãtura. Acum nici spãlãtorul de vase nu mai vrea sã spele vase la noi, poate numai în occident. Dacã muncitorul se duce şi îşi cautã de lucru sunt multe de fãcut în ţara asta. Sunt destule locuri de muncã, dar e mai bine sã stai acasã în şomaj. Ajutoarele sociale şi de şomaj se dau foarte uşor. Un individ care are între 20-45 de ani şi e sãnãtos nu meritã, dupã pãrerea mea, niciun ajutor. La noi nu existã respectul faţã de locul de muncã! Eu sunt foarte mult timp plecat, caut şi eu soluţii de crizã. Este pentru prima oarã când fac contracte peste capacitatea mea de producţie, pentru ca, dacã un beneficiar sã ajungã în imposibilitate de a-şi onora contractul faţã de noi, sã avem o plasã de siguranţã. Problema este cã stau de vorbã cu foarte mulţi oameni de afaceri şi foarte mulţi oameni de stat, dar nimeni nu ştie ce ne aşteaptã. Frica aceasta de neprevãzut mã îngrijoreazã şi pe mine. Nu ştiu francezii, nu ştiu nemţii. Acolo nu se vorbeşte de crizã dar se simte. La noi toatã lumea vorbeşte dar nu o bagã în seamã.
- Se spune cã efectele acestei crize vor fi similare cu ale unui rãzboi.- Da, sunt de acord cu asta. Cel puţin cu efectele unui rãzboi!   
- Dacã aţi fi consilierul pe probleme economice al premierului şi v-ar cere trei mãsuri anti-crizã, care ar fi acestea, ce l-aţi sfãtui?- Cea mai importantã – sã nu se mai lase presat, manipulat de sindicate. Sindicatele fac mult rãu în ţara asta (liderii lor, nu plebea). Apoi, sã se stabileascã clar legea salarizãrii, sã se termine cu o mie de sporuri. Dacã unul are 15 milioane şi meritã 80, scrie-i în cartea de muncã 80, sã ştii cã atâta este, altfel ne ascundem singuri cãciula. Sã fie o ierarhie clarã, care sã stabileascã fãrã excepţii salariile bugetarilor, şi o redimensionare a numãrului bugetarilor. Adicã reducerea lor cu 50%!
- În mediul privat care ar fi prioritãţile absolute?- Aplicarea unei legislaţii fiscale normale. Eu aş zice sã fie dupã sistemul german, nu dupã cel francez. La noi foarte multe firme falimenteazã nu fiindcã nu sunt viabile, ci din cauza legislaţiei. Nu îşi încaseazã banii dar e executat silit. Este o idioţenie pe care nu o corecteazã nimeni, tocmai pentru cã la Ministerul Finanţelor sunt socotitori, nu economişti. 70% dintre întreprinderile viabile au fost falimentate din cauza legislaţiei, li s-au pus în cârcã datorii, penalitãţi. A ajuns statul sã fie dator la stat şi şi-a bãgat fabricile în faliment din cauza asta! Nu poţi pricepe aceastã logicã, pentru cã nu este nicio logicã aici.
- Unii politicieni şi oameni de afaceri sunt de pãrere cã soluţia pentru crizã sunt investiţiile de stat, sã se dea de muncã oamenilor.- Da, mi se pare o soluţie inteligentã. Decât sã dai ajutoare, pune-i la muncã! Bagã-i sã facã autostrãzi, cãi ferate! Vã spuneam cã lãudam guvernul acesta, pentru cã a venit cu nişte mãsuri pe care dacã le lua guvernul Roman, eram în fruntea tuturor ţãrilor fost-comuniste. Numai cã a început sã dea înapoi, uşor-uşor se relaxeazã, dã înapoi. 
- Apropo de Petre Roman: chiar dânsul a enunţat o proporţie perfectã a costului lucrãrilor publice în România – 30, 40, 30. Adicã 30% costul lucrãrii, 40% comisionul sau şpaga cãtre cel care dã comanda, 30% profitul executantului.- Da, dar eu transfer din a doua grupã în prima. Adicã 40% costul lucrãrii, 30% comisionul, 30% profitul.
- Şi asta nu umbreşte oarecum intenţia guvernului de a înteţi comenzile de stat? Nu vor merge aceşti bani cãtre o clientelã?- Existã îndoieli. Numai cã decât sã nu faci nimic, totuşi faci ceva. Eu, de pildã, lucrez la o treime din preţul statului. Numai cã nu conteazã nici asta. Eu fac un vagon nou cu 820 de mii de euro, nemţii sau francezii fac acelaşi vagon cu  1 760 000 de euro. Numai cã pentru statul român nu este important cã eu îl fac la fel şi îl fac ieftin. Alte şmecherii conteazã şi este bine sã îl aducã de afarã, pentru cã şpaga luatã de afarã nu se aude, nu se simte, nu se vede. Revenind, în ceea ce priveşte legea salarizãrii eu consider cã cel mai mare salariu de bugetar trebuie sã îl aibã preşedintele, dupã el primul ministru, apoi miniştrii. Un salariu de 1000 de euro nu este un salariu de preşedinte ci de râsul lumii; ar trebui sã fie de cel puţin 5000-7000 de euro. Raportat la salariul lui sã se facã o grilã pentru toţi bugetarii. Dar sã fie o grilã realistã; dacã duci un ministru la un salariu de 800 de euro, este clar cã nu va lucra pentru banii aceia, ci pentru alţii... O va da zdravãn pe şpagã.
- Cei care au urmãrit dezbaterile despre economie şi politicã au avut impresia, pânã acum, cã dacã în sistemul bugetar se petrec lucruri discutabile, în sistemul privat totul este bine aşezat şi corect. Iatã însã cã ultimele evenimente ne aratã cã s-au dat şi acolo prime de sute de milioane de euro, cã nu existã un interes foarte mare faţã de banii investitorilor. Nu afecteazã asta credibilitatea mediului privat?- Nu. Cred cã trebuie sã facem o clasificare a acestui mediu la care vã referiţi. Sunt mastodonţii, firmele mari, IMM-urile. Dacã la mastodonţi derapajele sunt mai frecvente, pentru cã acolo activitatea este enormã, sunt sute de mii de angajaţi în mai multe ţãri, la firmele mari şi la IMM-uri nu se întâmplã aşa ceva, pentru cã este un control şi o responsabilitate mai mare. Dacã acest control şi aceastã responsabilitate lipsesc, se poate întâmpla ceea ce se întâmplã la noi în sistemul bugetar: jaf!

Sursa: Observator.info