Stire

30 de ani de ?nchisoare pentru asasinii care şi-au omor?t prietenul pentru un leu

30.03.2009 ⋅ 0 comentarii

30 de ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi asasini ai tânărului de 20 de ani Alin Alexandru, omorât în propria casă în octombrie 2007. Chiar dacă prietenii tânărului au cerut închisoare pe viaţă, instanţa a decis altceva. Chiar şi aşa este cea mai mare pedeapsă dată de o instanţă din Bucureşti în ultimii 10 ani.
Cei doi asasini, Robert Tecucianu, în vârstă de 20 de ani şi Marian Popescu, 21 de ani, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 30 de ani de închisoare. O pedeapsă prea mică, spune familia tânărului ucis. Deşi pedeapsa celor doi este cea mai mare sentinţă dată de Tribunalul Bucureşti în ultimii zece ani, prietenii şi apropiaţii tânărului ucis sunt nemulţumiţi de modul în care a fost judecat procesul.
Crima comisă a revoltat zeci de oameni din întreaga ţară. Tocmai de aceea, familia băiatului a creat un site în memoria lui. Peste 10.000 de oameni au intrat pe site şi au semnat o petiţie prin care cer ca cei doi criminali să fie pedepsiţi cu închisoarea pe viaţă.
În urmă cu un an jumătate, în octombrie 2007, Alin Andrusceac a fost ucis cu sângere rece de cei doi prieteni care veniseră în vizită. L-au legat, l-au bătut, l-au torturat până tânărul şi-a dat ultima suflare. Totul pentru bani. Însă tot ceea ce agresorii au găsit în casă a fost un leu.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/