Stire

Petrecere-surpriză pentru copilul-erou care şi-a salvat fraţii din incendiul de la Hunedoara Timişană

02.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Zi de sărbătoare, ieri, la Şagu unde toţi elevii din comună s-au prezentat la căminul cultural pentru a se întâlni cu pompierii, pentru o lecţie de prevenire a incendiilor. La întâlnire au fost invitaţi şi cei cinci copii care au rămas fără mamă, femeia arzând de vie într-un incendiu ce le-a mistuit locuinţa. Deşi evenimentul  a început firesc ca o lecţie, totul a fost o păcălelală pusă la cale de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş Arad.  
 Adevăratul motiv al întâlnirii a fost aniversarea unuia dintre copiii rămaşi orfani de mamă, printr-o petrecere-surpriză. Este vorba de Octavian Gogea, care ieri a împlinit vârsta de 10 ani. Băiatul a fost cel care şi-a salvat fraţii mai mici din incendiu, scoţându-i din casă înainte ca flăcările să cuprindă întreaga clădire. Cei prezenţi l-au sărbătorit ca pe un adevărat erou, iar pompierii arădeni, impresionaţi de soarta copilului, dar şi de curajul său, l-au declarat ieri mini-pompier în toată regula, cu brevet şi echipament. Micuţul, uimit de ceea ce i se întâmplă, păstrând o privire tristă şi maturizată prea curând pe tot parcursul evenimentului, a stârnit ropote de aplauze din partea autorităţilor, a copiilor,  a fraţilor  şi nu în ultimul rând a tatălui, care nu şi-au putut stăpâni lacrimile. Îmbrăcat în echipament de pompier, băiatul a primit un tort şi o mulţime de cadouri semnificative. Nu doar pompierii arădeni au fost impresionaţi de nenorocirea care s-a abătut asupra familiei Gogea, astfel că la un îndemn al inspectoratului arădean s-a făcut o chetă la nivelul tuturor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară, strângându-se suma de aproape 20.000 de lei, bani destinaţi ridicării unei noi locuinţe.   La aniversarea lui Octavian a participat şi Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, care a donat din partea Consiliului judeţean 4.000 de lei în acelaşi scop: o nouă locuinţă pentru cei cinci fraţi şi tatăl lor. Deocamdată, cu toţii locuiesc într-o singură cameră rămasă în urma incendiului. Tragedia familiei Gogea a început în 11 februarie, atunci când casa cu trei camere, construită din văiugă, a luat foc în timp ce înăuntru se aflau cinci din cei opt copii ai familiei, cu vârste cuprinse între 1 şi 9 ani şi mama acestora, în vârstă de 42 de ani, însărcinată cu gemeni. Dacă micuţii au reuşit să scape îndrumaţi de Octavian, mama prinsă sub dărăpănături nu a mai avut nicio şansă. Chiar dacă nu ştiu prea bine ce s-a întâmplat, micuţii Gogea vor rămâne marcaţi pe viaţă de nenorocire.      După ce şi-a salvat fraţii Octavian se simte dator să facă şi mai departe acest lucru şi a declarat mândru că atunci când va creşte mare vrea să se facă pompier pentru că „mama dormea şi nu am reuşit să o salvez, dar sper să pot salva viaţa altor oameni“. Printre cei mai impresionaţi de ceea ce s-a întâmplat a fost tatăl, care nu a vrut în ruptul capului să-şi dea copiii de lângă el preferând să-i crească singur, aşa cum poate. “Le mulţumesc tuturor, dar e greu să creşti singur atâţia copii, că pe soţia mea nu o mai poate nimeni readuce la viaţă.”

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/