Stire
Radu Berar ne demonstrează că nu contează renumele şcolii pentru a obţine performanţe
06.04.2009
⋅ 0 comentarii
Radu Berar, elev în clasa a XII-a, secţia „Tehnician operator, procesare text imagine” la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” din Arad, a participat la o serie de concursuri şi olimpiade naţionale, de unde s-a întors cu diferite premii şi diplome.
Chiar dacă gimnaziul l-a făcut la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, în acea perioadă, Radu nu a participat la concursuri şcolare. Primul concurs a fost în clasa a IX-a, în 2006, când studia la „Henri Coandă”, la cel de Informatică Aplicată, secţiunea Tehnologii, unde a reuşit să se califice la faza naţională. „Nu m-am întors cu premii de la faza naţională dar a fost o experienţă foarte folositoare. M-a ajutat mult şi m-a făcut să mă pregătesc mai mult pentru următorul concurs”, ne spune Radu Berar.În anul următor, Radu reuşeşte din nou să se califice la faza naţională a Concursului de Informatică Aplicată, clasându-se pe locul II la etapa pe judeţ, iar în 2008 obţine locul I la faza judeţeană şi primeşte menţiune la faza naţională. În clasa a XI-a, a participat şi la Concursul „Istorie şi societate în dimensiune virtuală” unde a primit premiul III la secţiunea Socio-umane. „Îmi plac foarte mult aceste materii şi, încurajat de doamnele profesoare am participat la competiţiile organizate local, la multe dintre ele calificându-mă şi pentru fazele naţionale. Chiar dacă multă lume este de părere că nu la orice liceu se pot obţine performanţe nu este deloc aşa. Dacă te preocupă şcoala, educaţia, la orice liceu se poate învăţa şi obţine rezultate”, explică Radu. În clasa a IX- a Radu s-a „încumetat” să participe la o sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti, organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, cu majoritatea participanţilor studenţi - „Normal că am avut emoţii. A fost un concurs greu dar am reuşit să iau premiul III. Atunci am învăţat să am curaj în propriile mele cunoştinţe.” Şi la simpozionul naţional de referate şi comunicări în domeniul fizicii pentru elevi „Universul Einstein” lucrarea elevului de la „Henri Coandă” a fost recompensată cu menţiune. Deoarece una dintre pasiunile lui este fotografia, Radu a obţinut premiul III la Concursul interjudeţean de creaţie foto şi artă fotografică, secţiunea trucaje, desfăşurat la Brăila.
Un exemplu pentru ceilalţi eleviRadu se implică cu pasiune şi în activităţile de divertisment ce au loc în şcoală. Profesorii sunt mândri de el, drept urmare, în fiecare an face parte din juriu la „Ziua Şcolii”, este reprezentant în Consiliul elevilor dar şi reprezentant al elevilor în Consiliul de Administraţie al Şcolii. Ultimul proiect la care a participat este cel de „Lecţii Europene” desfăşurat în Italia, alături de alţi doi colegi. „Este un copil bun, participă la toate activităţile şcolii. Este foarte receptiv şi inteligent. Suntem mândri de el”, ne spune directorul şcolii, Steliana Băişanu. În timpul liber lui Radu îi place foarte mult să cânte la chitară, să iasă cu prietenii în oraş sau să se joace pe calculator, „Am timp şi pentru activităţi extraşcolare. Îmi place foarte mult să cânt.”După ce va termina liceul, Radu doreşte să intre la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad la secţia Automatizări şi Informatică Aplicată.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info