Stire
?nsărcinată ?n opt luni şi jumătate, a murit după ce a căzut de pe masă!
06.04.2009
⋅ 0 comentarii
Caz cutremurător la Nadăş unde o tânără care mai avea doar două săptămâni până să-şi aducă copilul pe lume a murit într-un mod stupid. Femeia în vârstă de 29 de ani era căsătorită şi locuia în Arad. La sfârşitul săptămânii, aceasta împreună cu mama sa au plecat la Nadăş, localitate ce aparţine de Tauţ, la bunica acesteia care locuieşte singură pentru a o ajuta la curăţenia dinaintea Sărbătorilor de Paşti. La un moment dat, a vrut să agaţe perdeaua la geam şi pentru că nu ajungea până la garnişă şi-a pus un scaun pe o masă, după care nerealizând pericolul la care se expune, s-a urcat pe scaun. S-a dezechilibrat şi a căzut jos sub privirile îngrozite ale mamei şi bunicii ei. Ultimul gând al tinerei s-a îndreptat spre micuţul nenăscut spunând celor din jur că ea crede că a murit, iar apoi a căzut în inconştienţă. La faţa locului a venit medicul din comună şi salvarea, dar în zadar se pare că tânăra a suferit o fractură de coloană care i-a fost fatală. În urma acesteia a rămas o familie îndurerată şi o fetiţă de patru ani. Locanicii din Nadăş nu-şi revin din şoc şi nu-şi pot explica cum s-a putut întâmpla o asemenea tragedie, spunând că nici nu au mai pomenit o asemenea moarte mai ales că înălţimea de la care a căzut tânăra nu era foarte mare.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info