Stire

Peste 3.000 de cereri pentru paşapoarte ?n prima parte a anului

07.04.2009 ⋅ 0 comentarii

În primul trimestru al anului 2009 la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au fost primite 3.275 de cereri de paşapoarte, dintre care 870 au fost soluţionate în regim de urgenţă, termenul de eliberare fiind de maxim două ore. Din totalul de cereri primite, 2.262 au fost depuse la ghişeu, iar 140 prin ambasadele şi consulatele României din străinătate, 3 cereri fiind refuzate deoarece, în urma verificărilor efectuate, nu îndeplineau condiţiile legale de soluţionare.În această perioadă au fost emise 3.179 de paşapoarte, din care: 2.974 au fost paşapoarte simple cu cereri depuse la ghişeu; 46 de paşapoarte simple cu cereri depuse la ambasade; 84 pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate (CRDS), cu cereri depuse la ghişeu; 74 paşapoarte CRDS, cu cereri depuse prin ambasade; 23 de paşapoarte emise pentru persoane cu domiciliul în alte judeţe, care, de regulă, au fost întoarse de la frontieră deoarece nu aveau documente valabile de călătorie.Din cele 3.179 de paşapoarte emise, 2.609 au fost înmânate titularilor la ghişeu, 414 prin serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanei, 116 au fost înaintate la Direcţia Generală de Paşapoarte pentru a fi înmânate titularilor prin MAE.Pentru nerespectarea dispoziţiilor legale la regimul paşapoartelor au fost întocmite  88  de procese verbale de sancţionare contravenţională cu amendă, sumele achitate constituindu-se în venituri la bugetele locale. Au fost efectuate verificările necesare pentru 19 cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care au solicitat restabilirea domiciliului din străinătate în România.Pe linia restricţionării dreptului la liberă circulaţie în străinătate au fost luate 77 de măsuri de suspendare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru persoane domiciliate în judeţul Arad, din care 10 măsuri preventive de a nu părăsi localitatea (ţara), 30 de măsuri de suspendare deoarece au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii, una pentru nerespectarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie şi 36 pentru că au fost emise ordine de dare în urmărire generală.De asemenea, a fost descoperit un urmărit general, care avea mandat de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind predat serviciului „urmăriţi” din IPJ Arad. Au fost efectuate menţiunile specifice în evidenţe pentru 25 de cetăţeni români care au fost returnaţi din străinătate, în baza acordurilor încheiate de România cu alte state.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/