Stire

Andrei Iucinu, poziţia 41 pe lista PSD pentru europarlamentare: ?Glumind puţin, locul meu e la fel de eligibil ca și cel pe care l-am avut la Pecica?

09.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Candidatul-surprizã propus de PSD la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 a fost Andrei Iucinu, un tânãr social-democrat în vârstã de doar 23 de ani, pus sã concureze într-un colegiu considerat extrem de dificil pentru partidul sãu. Andrei Iucinu nu a câștigat mandatul de deputat, dar a rãmas membru al organizaţiei PSD Pecica. În prezent, ocupã locul 41 pe lista PSD pentru europarlamentare.
-  Andrei, în primul rând aș dori sã te întreb dacã ai renunţat la activitatea din PSD Arad, așa cum se zvonește prin oraș.- Nicidecum, vineri revin în Arad, deoarece candidez pentru un post de vicepreședinte în cadul PSD Arad. Înţeleg sã continui programul politic de reorganizare a filialei judeţene PSD Arad, alãturi de Marius Lazãr. Merg înainte alãturi de arãdeni, așa cum am promis în campania electoralã. -Bine, dar lumea nu te-a mai vãzut pe la partid și nici prin Pecica...- Am fost în Arad de cel puţin zece ori, dar nu am ieșit public. Am mai participat la ședinţe ale Biroului Judeţean și în Biroul Interimar de Coordonare. Fac masterul la București, pe medierea conflictelor în drept și voi face naveta la Arad, așa cum am mai fãcut-o. O sã mã vedeţi mai des.- Dar la Pecica ai mai fost? - Am participat și la Pecica la ședinţele Biroului Local al partidului, l-am votat pe domnul Sabãu pentru funcţia de președinte și pentru poziţia de candidat pentru Primãrie. Mi-am depus acolo candidatura pentru un post de vicepreședinte în Biroul Judeţean și am fost delegat pentru Conferinţa judeţeanã. Cel mai probabil voi fi pus responsabil pe colegiu din postura de vicepreședinte, adicã mã voi ocupa de organizaţiile de acolo, mã voi implica activ, voi participa la evenimente, etc. - Ești pe lista PSD pentru europarlamentare, dar pe un loc, așa, de formã. Ce înseamnã acest lucru pentru tine?- Sunt singurul membru PSD Arad pe aceastã listã. Glumind puţin, locul meu este la fel eligibil ca și cel pe care l-am avut la Pecica. Sunt tânãr și cred cã nu pot încã sã contabilizez eșecuri în politicã. La 23 de ani, este o experienţã în plus și am acceptat cu bucurie sã fiu propus pe listã. Propunerea a venit din partea organizaţiei de tineret PSD de la nivel naţional, unde sunt purtãtor de cuvânt, fiind susţinut și de TSD Arad. -Cum vezi viitorul tãu în politicã?-Multã lume m-a întrebat dacã mã intereseazã Primãria Pecica și am spus cã nu sunt interesat pentru cã nu mã vãd într-o astfel de poziţie. Nu știu dacã voi candida vreodatã pentru administraţia localã. Deocamdatã aș fi interesat mai mult de funcţii în cadrul partidului sau în Parlament.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/