Stire

Deputatul Ciprian Luca: ?Nişte nesimţiţi şi c?rcotaşi ?ncearcă să strice relaţia dintre mine şi Marius Lazăr?; primarul Crisan, din Vladimirescu: "Nesimtitul sunt eu!"

13.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Cu ocazia Conferinţei Judeţene de Alegeri a filialei PSD Arad a ieşit la iveală un conflict aprins între cel puţin două tabere din acest partid, una „conservatoare”, formată din membri mai vechi din partid, şi una „reformatoare”, compusă în principal din oamenii sosiţi recent în cadrul partidului şi de susţinătorii acestora.
Exponentul primului grup s-a dovendit a fi primarul comunei Vladimireascu, Ioan Crişan, cel care l-a acuzat pe deputatul Ciprian Luca că doreşte să-şi crească influenţa în partid prin fel de fel de jocuri de culise. Mai mult, Crişan a spus că respectul lui Luca faţă de Marius Lazăr este doar unul de faţadă, deputatul intenţionând să „muşte mâna” celui care l-a dus în partid. În replică, Ciprian Luca a spus că există în partid anumiţi „nesimţiţi şi cârcotaşi” care doresc să strice relaţia dintre el şi Lazăr. Un avertisment similar a fost lansat de către deputat şi în urmă cu o săptămână, când a fost ales preşedinte al organizaţiei municipale, atunci Luca spunând că există anumiţi oameni în cadrul PSD care ar avea o relaţie mult prea strânsă cu adversarii politici de la PDL. Cert este că dincolo de bănuielile reciproce de non-combat faţă de PDL, conflictul dintre cele două tabere ale social-democraţilor nu pare a fi unul uşor de aplanat de către preşedintele Marius Lazăr, cel care şi-a asumat răspunderea pentru a face acest lucru. Deocamdată, Lazăr se bucură de suportul tuturor, însă „mai jos” de postul de preşedinte „poporul psd-ist” este despărţit în două sau mai multe curente de opinie.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/