Stire

Consiliul Local Municipal ar vrea să obţină venituri de la Patinoar şi ?n extrasezon

15.04.2009 ⋅ 0 comentarii

Deşi proiectul de hotărâre care prevedea regulamentul de funcţionare a zonelor de agrement din Arad, Ştrandul „Neptun” şi Patinoarul, a căzut la vot, merită să menţionăm intenţiile administraţiei municipale în legătură cu ultimul dintre obiective.Patinoarul, care funcţionează (sau ar trebui să funcţioneze) în perioada noiembrie-februarie, trebuie exploatat şi în restul anului. Astfel, s-a analizat posibilitatea extinderii altor activităţi pe patinoar, în extrasezon.Patinoarul Artificial cuprinde zona delimitată de strada Cetăţii, zona de campare limitrofă bazei sportive, Activ Club şi malul râului Mureş, precum şi celebra parcare cu semafoare, în care s-a investit o sumă frumuşică. În restul perioadei (aprilie-noiembrie), Patinoarul ar urma să funcţioneze aşadar ca bază de agrement  (teren de fotbal, pistă de skate), în funcţie de solicitări.Iată şi tarifele pentru sezonul vară-toamnă: tarif de intrare pentru copii şi adulţi – 1,5 lei pentru 30 de minute. Au fost calculate astfel 5.000 de bilete de intrare, din care s-ar putea obţine 7.500 de lei.Tariful pentru închirierea patinelor cu rotile va fi tot de 1,5 lei pentru 30 de minute, dacă proiectul va fi supus din nou votului în Consiliul Local Municipal şi va fi adoptat. Au fost estimate 1.000 de patine închiriate, deci 1.500 de lei.Cine vrea să închirieze patinoarul trebuie să ştie că tariful pentru o oră/ mp va costa 2 lei, valoarea estimată a fi încasată din acest serviciu fiind de aproximativ 29.000 de lei. Închirierea se va putea face pentru o suprafaţă de minimum 100 de metri pătraţi.Aşadar în aşa-zisul extrasezon se estimează încasarea a 38.000 de lei.  În ceea ce priveşte „indicele de insatisfacţie, definit ca raport între numărul de persoane nemulţumite de serviciile prestate şi numărul de vizitatori echivalenţi, acesta va fi de  maxim 1%”, după cum se arată în proiectul respins ieri de consilierii municipali, prin votul împotrivă al celor trei consilieri: Claudiu Cristea, Dorel Popa şi Teodora Hotăran.

Sursa: Observator.info

Autor: Dana Mirea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
melthdesign.ro/