Stire
Acţiunile preventive intensificate de poliţişti ?n perioada sărbătorilor de Paşti
15.04.2009
⋅ 0 comentarii
Poliţiştii arădeni vor intensifica, în perioada sărbătorilor Pascale, acţiunile preventive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Astfel că lucrătorii IPJ din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie judiciară, vor acţiona în aceste zile cu măsuri sporite mai ales în zonele lăcaşelor de cult, unde se vor desfăşura slujbe şi alte manifestări religioase, la care se estimează o mare afluenţă de credincioşi. Dispozitivele de siguranţă publică vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale pe raza oraşelor, dar şi a satelor, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor Pascale, târguri, oboare, pieţe, etc. La fel ca în fiecare an, pentru prevenirea tulburării ordinii şi liniştii publice, descurajarea şi combaterea producerii de infracţiuni sau alte fapte antisociale, care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi asigurarea desfăşurarii normale a traficului rutier şi pietonal, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a luat câteva măsuri. Printre acestea se numără suplimentarea efectivelor de agenţi de ordine, iar pe timpul desfăşurării slujbelor, în zona bisericilor şi a celorlalte locuri de cult, vor acţiona poliţişti şi echipe de ordine, care să prevină infracţiunile cu violenţă de orice fel, furturile din buzunare şi actele de profanare a locurilor de cult. De asemenea poliţiştii vor avea în vedere supravegherea atentă a minorilor cu comportament deviant ori a celor lipsiţi de supraveghere, precum şi a tinerilor care prin atitudinea lor pot genera manifestări excentrice, ori de tulburare a activităţilor religioase. Se vor intensifica şi controale cu privire la respectarea modului de comercializare al produselor în pieţele agro-alimentare, asigurarea unui comerţ civilizat, combaterii speculei, eliminării intermediarilor pentru stabilirea unor preţuri corecte de vânzare precum şi supravegherea şi dirijarea circulaţiei pe principalele artere ale municipiului şi judeţului. Având în vedere numărul mare de persoane care au ieşit sau au intrat în ţară prin punctele de trecere ale frontierei arădene, traficul crescând cu aproximativ 40% faţă de un weekend normal şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră a pus în aplicare câteva măsuri necesare, astfel încât tranzitul să se efectueze civilizat şi în condiţii normale, evitându-se aglomerările. S-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, a crescut numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz. De asemenea s-a dispus constituirea unei rezerve de personal, atât la sediul Inspectoratului Judetean al Poliţiei de Frontieră Arad, formată din ofiţeri specializaţi care vor fi pregătiţi să acţioneze în cazul în care se va impune, dar şi intensificarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info